Am și eu un cuvânt care zic că e bine să-l țină minte și alții: întâi e datoria și apoi vine bucuria! Nu putem noi cuprinde în sufletele noastre câtă bucurie vrea Dumnezeu să ne dea.

La Cununie se spune pentru cei ce se căsătoresc, când îi binecuvântează preotul: „Dă-le lor, Doamne, bucuria pe care a avut-o Sfânta Elena când a găsit Cinstita Cruce”. Nu cunoaștem această bucurie, dar Biserica o ia ca termen de comparație pentru o bucurie adevărată, pentru o bucurie prin cruce, pentru o bucurie de familie care se realizează tot prin cruce, tot cu osteneală, tot cu durere, tot cu disciplinare. Bucuria creștină este mai presus de bucuria firească.

Așa zice Apostolul Pavel: „Noi suntem lucrători de bucurie” (II Corinteni 1, 24). Ca să fim lucrători de bucurie, trebuie să facem ceva pentru binele altora; și când facem ceva pentru binele altora, facem și pentru binele nostru, pentru că nu se poate să faci ceva bun pentru altul și să nu-ți rămână și ție. Sfântul Atanasie cel Mare spune că: „Cel care unge pe altul cu aromate, el mai întâi miroase frumos”, adică el este cel dintâi beneficiar al miresmelor pe care le îndreaptă către altul. Așa este și cu bucuria creștină, dacă ne putem face lucrători de bucurie, vom putea avea și noi bucurie din bucuria altora.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 24-25)