Părintele Serafim fusese și el, asemenea studenților cărora li se adresa, un tânăr american idealist aflat în căutarea adevărului. După ce respinsese religia protestantă în care crescuse, el studiase cu zel înțelepciunea orientală, învățând limba Chinei antice, pentru a-i traduce textele religioase. Însă, după cum avea să înțeleagă mai târziu, sufletul caută în chip firesc un Dumnezeu personal; și astfel a fost condus, aproape împotriva lui însuși, înapoi la adevărul irezistibil al lui Iisus Hristos. Și, cu toate acestea, nu s-ar fi convertit niciodată dacă nu ar fi descoperit Biserica Ortodoxă Răsăriteană, care era aproape necunoscută în societatea apuseană. El a înțeles că această Biserică este, cu adevărat, Biserica cea istorică, întemeiată de Hristos și de Apostolii Săi, căci numai ea a păstrat continuitatea și curăția vechii învățături creștine. Însă ceea ce l-a făcut să îmbrățișeze Credința Ortodoxă nu a fost în primul rând mărturia istoriei, de vreme ce și alte religii își pot afirma credincioșia față de originile lor istorice; ci faptul că numai creștinismul ortodox i-a potolit setea de adevăr: l-a pus în legătură directă cu harul lui Dumnezeu, i-a dat o disciplină profundă în care putea să crească duhovnicește și. În același timp, i-a oferit principiile metafizice prin intermediul cărora mintea sa pătrunzătoare putea să vadă universul ca pe un întreg coerent. Părintele Serafim s-a dăruit cu totul căutării adevărului, iar atunci când l-a găsit s-a dăruit la fel de deplin slujirii lui.

(Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu inimii omului, Editura Sofia, p. 7-8)