Aspecte introductive

Pericopa evanghelică de astăzi vine să vorbească despre lucruri cu valoare perenă. După ce, anterior, în cadrul aceluiași capitol, Hristos se referise la modul în care ar trebui să fie făcută adevărata rugăciune în duhul lui Dumnezeu, de această dată, aduce în atenție câțiva stâlpi ai vieții morale și evidențiază unele principii fundamentale ale vieții creștine. Deloc întâmplător, Biserica a decis așezarea ei în duminica ce străjuiește începutul Postului Mare. Căci, în debutul unui astfel de drum, avem cu toții nevoie să medităm la principiile sănătoase oferite de Hristos.

Iertarea

În capul listei între chestiunile aduse în discuție se numără iertarea. Importanța ei rezidă în faptul de a fi o formă de punere în lucrare a dragostei. Căci poți ierta cu adevărat pe cel care ți-a greșit doar dacă îți este la inimă. De nu, orice tentativă e din fașă sortită eșecului. Spre a ne stimula în practicarea ei, Mântuitorul oferă o motivație puternică: „de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre”. Cuvintele Lui nu reprezintă altceva decât reluarea, într-o cheie de-a dreptul chiastică, a celor expuse în Rugăciunea Domnească. Căci, drumul spre Împărăție trece prin inimă. Iar cheia menită a-i deschide zăplazurile e iertarea.

Postul

Discuția alunecă apoi înspre Post și relevanța lui. Domnul ține să sublinieze faptul că postul e legat de o anume stare a sufletului. De aceea, el trebuie să facă parte din lucrurile intime, din tainițele lui. În acest context, comparația cu fariseii e importantă. Vine să vorbească despre un exemplu de „așa nu”. Nu aspectele formale definesc adevăratul post. Fața smolită, cenușa pusă în cap și îmbrăcarea cu sac nu reprezintă forme ale adevăratei trăiri duhovnicești. Dimpotrivă, vin să mărturisească faptul că cei care le folosesc nu au înțeles nimic din valoarea intrinsecă a acestei practici. Și mai e un aspect duhovnicesc ce merită luat în considerare. Aidoma rugăciunii, el reprezintă prilejul intimității cu Tatăl. De aceea, în cadrul acțiunii, Domnul trebuie să se găsească mereu pe primul loc. Or, noi știm că Părintele ceresc vede dincolo de aparențe și de valorile oamenilor. E capabil să înțeleagă sforțările noastre. Le apreciază și răsplătește.

Comorile

Partea de final a relatării vine să vorbească despre lucrurile a căror valoare e cu adevărat perenă. Cuvintele lui Hristos nu pică bine unei lumi puse pe agonisit. „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în Cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”, spune El. Cu alte cuvinte, într-o lume în care materialul ne robește, fără a ne asigura totuși stabilitatea de care avem nevoie, Dânsul vine să ne arate cum ar trebui să vedem lucrurile. Ne cere să înțelegem că agoniseala ce contează e cea întru eternitate. Și ne spune că sfârșitul nu e aici. Ne dă speranță.

În loc de concluzii

Cuvintele imortalizate de către Sfântul Evanghelist Matei vin astfel să vorbească despre multe lucruri cu relevanță esențială pentru viața noastră duhovnicească. Ne arată cum iertarea și postul ne apropie de Dumnezeu. Și ne spun și cum trebuie puse ele în practică. Apoi, ne îndeamnă să prioritizăm valoarea lucrurilor. Și să le prețuim în ordinea care-i firească. Adunarea de comori în Cer înseamnă îmbogățirea în iubire, fapte bune și credință. Nu-i greu. Îndrăzniți!