„Un tânăr a venit la una din mănăstirile Moscovei şi l-a rugat pe înaintestătător să-l primească în mănăstire. Acesta, văzându-i blândeţea, l-a sfătuit mai degrabă să meargă la Sihăstria Optina. Tânărul a ascultat, a venit la Optina şi de îndată a fost primit de părintele arhimandrit Moise, care i-a povestit despre dânsul stareţului Macarie. L-au aşezat separat într-o cameră a secretarului. Acest frate se comporta întotdeauna ca un bătrân; în biserică stătea liniştit, cu ochii în jos, cu mare cucernicie şi evlavie; fără binecuvântare nu ieşea din biserică. Iar când a murit, el tot zâmbea”. Aici părintele a adăugat: „Pesemne că a avut o vedenie şi a murit liniştit. Aleşii lui Dumnezeu sunt întotdeauna apăraţi de El”.

Într-o discuţie despre Dariuşca-pelerina, stareţul, oftând, a spus: „Da, Domnul sălăşluieşte în inimile simple”. La observaţia că Dariuşca a murit frumos, părintele a spus: „Sfârşitul a fost frumos pentru că a trăit frumos. Cum trăieşti, aşa şi mori”.

Cu privire la faptul că deprinderile păcătoase se dezrădăcinează cu greu din om şi cât de puternic lucrează în el exemplul altora, stareţul a spus: „Precum un cal sălbatic prins cu arcanul, când îl aduc în tabun se tot împotriveşte şi la început merge pieziş, dar apoi, când vede că ceilalţi merg liniştiţi, merge şi el în rând cu ceilalţi, aşa se întâmplă şi cu omul”.

(Starețul Ambrozie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 160)