Dar ce spun că nu avem nevoie de elocinţă? De multe ori nici de cuvinte nu avem nevoie. Căci dacă îi vei vorbi din inimă şi îl vei chema pe El cum trebuie şi atunci cu uşurinţă te va primi. Aşa l-a ascultat şi pe Moise; la fel şi pe Ana. Nu este de faţă nici un soldat care să te respingă, nici scutier care să-ţi taie prilejul. Nimeni care să-ţi spună: acum nu este cu putinţă să te apropii, vino mai târziu. Ci atunci când vii, El stă să te asculte fie că eşti la vremea prânzului, fie la cină, fie prea târziu, fie în piaţă, fie pe drum, fie în pat, fie când te-ai înfăţişat la tribunal lângă magistrat şi Îl vei chema pe El, nu va fi nimic care să împiedice cererea, dacă Îl vei chema cum trebuie. Nu poţi spune: mă tem să mă apropii de Dumnezeu şi să mă rog, fiindcă vrăjmaşul meu este de faţă. Dar şi această piedică este înlăturată. Căci El nu ia aminte deloc la vrăjmaşul tău şi nu îţi taie cererea, ci poţi fără încetare şi necontenit să I te adresezi şi nici un obstacol nu se interpune. Căci nu ai nevoie nici de portari care să te introducă la El, nici de iconomi sau epitropi, paznici sau prieteni, ci când însuţi te apropii de la tine, atunci mai cu seamă te va auzi, când nu vei avea nici un intermediar pentru a-l ruga.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 29)