În vremea aceea, când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, către Muntele care se cheamă al Măslinilor, a trimis Iisus pe doi dintre ucenici, zicând: Mergeți în satul dinaintea voastră și, intrând în el, veți găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n-a șezut vreodată. Și, dezlegându-l, aduceți-l. Iar dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegați? veți zice așa: Pentru că Domnul are trebuință de el. Și, plecând, cei trimiși au găsit precum le-a spus. Pe când aceștia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei: De ce dezlegați mânzul? Iar ei au răspuns: Pentru că are trebuință de el Domnul. Și l-au adus la Iisus și, aruncându-și hainele lor pe mânz, L-au ajutat pe Iisus să urce pe el. Iar pe când mergea El, oamenii își așterneau hainele pe cale. Și, apropiindu-se de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: «Binecuvântat este Împăratul Care vine întru numele Domnului!» Pace în cer și slavă întru cei de sus! Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii! Atunci Ei, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți să ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm. Iar ei I-au zis: Unde voiești să pregătim? Iar El le-a zis: Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra și spuneți stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paștile cu ucenicii Mei? Și acela vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți. Iar ei, ducându-se, au aflat precum le spusese și au pregătit Paștile. Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă, iar apostolii s-au așezat împreună cu El. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de pătimirea Mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în Împărăția lui Dumnezeu. Și, luând paharul, mulțumind, a zis: Luați acesta și împărțiți-l între voi; că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce va veni Împărăția lui Dumnezeu. Și, luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine Ia masă. Și Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut! Iar ei au început să se întrebe unul pe altul cine dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta. Și s-a iscat între ei și o neînțelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare? Iar El le-a zis: Împărații păgânilor domnesc peste ei și cei care îi stăpânesc se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, iar căpetenia, ca acela care slujește. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care slujește? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul care slujește. Și voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele. Și Eu vă rânduiesc vouă Împărăție, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să ședeți pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta. Și tu, oarecând întorcându-te, întărește pe frații tăi. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță și la moarte. Iar Iisus i-a zis: Zic ție, Petre, nu va cânta astăzi cocoșul până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, zicând că nu Mă cunoști. Și le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. Și El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot așa și traista, iar cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: «Și cu cei fără de lege s-a socotit», căci cele despre Mine au ajuns la sfârșit. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns. Și, ieșind, S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor și ucenicii L-au urmat. (Luca 19, 29-40; 22, 7-39) (Luni în săptămâna a 36-a după Rusalii) (a lăsatului sec de brânză)

Săptămâna trecută s-au citit fragmente de la Sfântul Marcu referitoare la Intrarea Domnului în Ierusalim, la judecarea, condamnarea și răstignirea Sa. Biserica rememorează și în această săptămână premergătoare Postului Mare aceleași evenimente, pornind de la cele scrise de Sfântul Luca. Fragmentul destul de lung, rânduit în această zi, nu are în sine nevoie de prea multe explicații. Pericopa începe cu pregătirea Intrării Domnului în Ierusalim. Este binecunoscut că mulțimea striga „Osana, Fiul lui David”, adică „mântuiește-ne, urmașule al împăratului lui Israel”. Sfântul Luca mai notează că unii i-au spus lui Iisus: „Învățătorule, ceartă-ți ucenicii”, însă Domnul le-a răspuns că dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga. 

Următorul episod cuprins în textul de luni este momentul Cinei celei de Taină, despre care Domnul spune că a așteptat-o „cu dor”. Iisus Își arată aici dragostea față de ucenici, fiindcă știa că mănâncă la acea masă pascală pentru ultima dată, înainte de Pătimirea Sa. Cu această ocazie, Domnul a împărțit pâinea și vinul, care după mulțumire, binecuvântare și frângere, nu au mai fost simple alimente, ci Însuși Trupul și Sângele lui Hristos. „Dorul” cu care a așteptat Mântuitorul acest moment indică faptul că își dorește să ajungă la o unire cât mai intimă, cât mai adâncă, mai întâi cu ucenicii Săi, iar de-a lungul veacurilor cu fiecare dintre creștini. Până astăzi, participând la Sfânta Liturghie, ne împărtășim din aceleași daruri. Faptul că primim Trupul și Sângele Domnului înseamnă că ne unim cu Hristos nu doar prin auzire și înțelegere, prin citire, prin cuvânt, prin vederea icoanei sale, ci cu mult mai adânc devenim, prin Sfânta Cuminecătură, un trup cu El. Dacă noi am putea conștientiza cu adevărat această unire maximă a omului cu Dumnezeu, ne-am da seama de comoara credinței noastre. Gândul că, după ce a creat întreaga lume pentru noi, în cele din urmă Însuși Dumnezeu ni Se oferă ca hrană și băutură, ne arată cât de importanți suntem pentru Creatorul nostru, Care nu ne dorește moartea, ci viața veșnică alături de El și de aceea ne oferă o altfel de hrană. Însă, din cauza păcatului, putem prea puțin și prea rar să trăim cu Hristos și în Hristos, prin împărtășirea cu El. 

Pornind de la această înțelegere a Împărtășaniei, revenind la Evanghelia zilei, Domnul Hristos le arată Apostolilor că dorința de a fi mai mare peste alții este străină de idealul creștin: „Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte. (...) Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte. Şi voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine în încercările Mele”. Așadar, Hristos Se face slugă ucenicilor Săi și apoi nouă, pentru a ne pregăti de Împărăția cerurilor. Cu toate că Domnul le dezvăluie aceste adânci înțelesuri ale vieții, tot El prevede lipsa lor de statornicie. Însuși Petru se va lepăda de trei ori de El, iar noi, cu atât mai mult, de fiecare dată când uităm de porunca iubirii pe care El ne-a dat-o.

Tainicul înțeles al Evangheliei din această zi de luni este acela de a ne pregăti, cu un pas în plus, pentru Postul Mare, o perioadă în care ne antrenăm, renunțând la plăcerile proprii, pentru un scop mai înalt. Postul alimentar este numai primul pas pe calea către Împărăție, fiindcă omul are nevoie mai întâi de o curățenie trupească, ca prin aceasta să inițieze și curățenia sufletească. Astfel în săptămâna aceeasta, numită și „săptămâna albă” sau „a brânzei”, renunțăm la carne, alimentul ce oferă cea mai multă energie, dar pe care mâncându-l, sacrificăm o viață. Hrana fără carne amintește și de strămoșii Adam și Eva, care în Rai mâncau din fructele pomilor minunați. După căderea în păcatul neascultării oamenii au început o viață carnală. Prin urmare, încet-încet parcurgem drumul invers al protopărinților, căutând Împărăția abandonată odinioară pentru fericiri trecătoare. Căutăm să renunțăm la hrana materială pentru a primi, cât mai degrabă, hrana dumnezeiască, adică Sfânta Împărtășanie.