În vremea aceea Iisus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că, iată, sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce; și nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale. Și ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini încât să se sature atâta mulțime? Și Iisus i-a întrebat: Câte pâini aveți? Ei au răspuns: Șapte și puțini peștișori. Și, poruncind mulțimii să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și peștii și, mulțumind, a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au luat șapte coșuri pline cu rămășițe de fărâmituri. Iar cei ce mâncaseră erau ca la patru mii de bărbați, afară de femei și de copii. După aceea a dat drumul mulțimilor, S-a suit în corabie și S-a dus în ținutul Magdala. (Matei 15, 32-39) (Sâmbătă în săptămâna a noua după Rusalii)

În duminica a 8-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie, s-a citit Evanghelia despre înmulțirea celor cinci pâini și doi pești pentru cei cinci mii de oameni. Este vorba despre o minune cu un ecou mare în tradiția bisericească. Sunt consemnate două evenimente de acest fel. Evangheliștii Marcu și Matei menționează acest lucru în mod explicit, arătând că nu este vorba despre amintirea „dublată” a aceluiași eveniment prin faptul că menționează un număr diferit de martori ai minunii, un număr diferit al pâinilor și peștilor ce s-au înmulțit și un număr diferit de coșuri cu firimituri strânse. 

Pe scurt, despre prima înmulțire a pâinilor, care nu a fost descrisă în Evanghelia acestei sâmbete, e de reținut că ea are loc la încheierea unei predici de o zi, după trimiterea ucenicilor la propovăduire și după tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. La cuvintele Domnului că Îi e milă de mulțimile înfometate, ucenicii Îi pun înainte cinci pâini și doi pești, cu care în urma înmulțirii lor se satură aproximativ cinci mii de bărbați, iar apoi se strâng douăsprezece coșuri de firimituri, simbolul celor douăsprezece seminții ale lui Israel. În încheiere, ucenicii și mulțimile pleacă, iar Domnul Se urcă în munte să se roage.

În pericopa mateiană a acestei sâmbete, Evanghelistul relatează iarăși o înmulțire a pâinilor, petrecută după o predică încă și mai amplă decât prima, anume pe durata a trei zile. Iar ucenicii Îi spun din nou Domnului, Căruia Îi era milă de mulțime, că „de unde să avem noi pâine pentru atâta lume?”. Primul lucru care impresionează aici este acela că Mântuitorul Hristos a ținut mulțimile timp de trei zile. E aproape imposibil de gândit ce fel de cuvinte putea rosti Iisus, astfel încât oamenii au stat cu El trei zile fără să plece, rămânând acolo până la înfometare. Se poate înțelege de aici că nu doar minunile și vindecările îi adunau pe acei oameni. Desigur și ele, dar mai degrabă vestea cea bună a mântuirii, a iertării și a iubirii lui Dumnezeu. Iar al doilea lucru care impresionează în această povestire este acela că ucenicii, deși au stat nu trei zile cu Domnul, ci luni, poate ani și au fost martori deja la o înmulțire a pâinilor, precum și la alte minuni, totuși atunci când Hristos amintește de înfometarea oamenilor, răspund: „de unde să avem noi în pustie atâtea pâini...”. Credința mulțimii flămânde pare să stea în contrast cu necredința ucenicilor. Și așa este, până la un punct. Până când, prin harul Sfântului Duh coborât la Cincizecime, ucenicii deveniți adevărați Apostoli, adevărați trimiși, au „contaminat” cu credința lor o lume întreagă. Aici, însă ucenicii neîncrezători, ascultând de Domnul, au împărțit cele șapte pâini și peștii pe care-i aveau mulțimii, iar apoi au strâns șapte coșuri de fărămituri. 

Exegeții, pornind de la faptul că Marcu atestă ca loc al minunii regiunea Decapole, preponderent păgână, au ajuns la concluzia că a doua înmulțire a pâinilor simbolizează chemarea neamurilor la ospățul divin. Cele șapte pâini și cele șapte coșuri ar putea fi aluzie la cele șapte neamuri canaaneice pe care Iosua și evreii le-au cruțat atunci când au venit în Țara Sfântă, în timp ce la prima înmulțire a pâinilor era vorba de douăsprezece coșuri, după numărul semințiilor lui Israel. Simbolic, Domnul Hristos arată că la masa Stăpânului sunt chemați nu numai cei din neamul ales, ci toate popoarele care înfometează după cuvântul lui Dumnezeu. Iar menționarea celor patru mii de bărbați, afară de femei și copii, sugerează că Evanghelia nu este vestită numai unei categorii alese de oameni, ci e deschisă tuturor și mai ales urmașilor, din neam în neam. 

Evanghelia se încheie cu mențiunea că Iisus a dat drumul mulțimilor, S-a suit în corabie și S-a dus în ținutul Magdala, ceea ce simbolic poate fi interpretat prin aceea că Domnul ne hrănește, apoi ne trimite pe fiecare să fim noi înșine apostoli în casele și orașele noastre, iar El Se întoarce la Tatăl, așa cum a făcut prin Înălțarea Sa la cer. Însă nu ne părăsește, ci ne dă șansa de a păși cu propriile forțe, urmând să ne viziteze din nou, la Judecata cea din urmă.