Atena Hatzi s‑a născut în anul 1895 în Ioanina din părinţi evlavioşi şi înstăriţi. S‑a căsătorit, dar după doi ani soţul ei a murit. De atunci a trăit o viaţă afierosită lui Dumnezeu. În timpul celui de‑al Doilea Război Mondial Atena a slujit aproapelui în diferite feluri şi mai ales a ajutat cu o rar‑întâlnită jertfire de sine la Spitalul Hagikosta din Ioanina. Îi îngrijea pe soldaţii răniţi care erau aduşi de pe front. Nu s‑a lenevit niciodată la această faptă.

Chiar şi noaptea de mă veţi înştiinţa, nu voi pregeta a‑i ajuta pe soldaţi, pe eroii noştri, spunea ea. Pentru Patrie merită făcută orice jertfă.

Oamenii au numit‑o „Mama soldatului” şi i s‑a făcut o placă comemorativă, care se află la Mănăstirea Faneromenis din Salamina. A îngrijit chiar şi soldaţi germani şi italieni. Unii erau grav răniţi, dar datorită îngrijirilor ei au scăpat de infirmităţi sau chiar de moarte.

Însă unii germani, deoarece ea susţinea pe faţă că acest război a fost declarat împotriva Greciei pe nedrept, au hotărât să o aresteze. Au urmărit‑o şi au trimis un detaşament special ca s‑o aresteze. Când au bătut la poarta ei, Atena a ieşit să‑i întrebe ce doresc. Comandantul văzându‑o, s‑a schimbat la faţă. A recu­noscut în persoana ei pe infirmiera care îl îngrijise la Spitalul Hagikosta atunci când fusese grav rănit. Chiar şi nopţile stătuse lângă el, oferindu‑i o deose­bită îngrijire medicală şi salvându‑l astfel de la moarte sigură. De aceea nu numai că nu a arestat‑o, ci, din recunoştinţă faţă de binefăcătoarea sa, a luat‑o deo­parte şi a sfătuit‑o să se ascundă pentru câteva zile.

Prin anii ’30, împreună cu alte femei evlavioase din Ioanina, a întemeiat o asociaţie cu numele „Pandanassa”, a cărei preşedintă a fost până în 1975 când a devenit monahie. Această asociaţie avea sco­puri filantropice. Ajutau familiile sărace, ajutau fete sărace să se căsătorească, dădeau bani pentru copiii sărmani ca să poată studia. Nu treceau cu vederea să ajute şi la zidirea şi împodobirea bisericilor.

Atena Hatzi a arătat o sârguinţă foarte mare, oste­nindu‑se multe ore pe zi, pentru ca asociaţia să dea roade. De altfel, nu avea alte obligaţii. Pentru scopu­rile asociaţiei a cheltuit mulţi bani din averea ei.
Avea o mare râvnă pentru Slujbele Bisericii şi mai ales pentru Sfânta Liturghie. Adeseori spunea:

– Ştii câtă putere primesc din Sfânta Împărtăşa­nie? Când mă gândesc că peste câteva zile mă voi împăr­tăşi, aceasta mă ajută să iau aminte să nu păcătuiesc. Cât de mare este darul pe care ni l‑a dat Părintele nostru Dumnezeu, Sfânta Împărtăşanie!

În anul 1975, la vârsta de optzeci de ani, Atena a devenit monahie la Mănăstirea Maicii Domnului „Faneromeni” din Salamina, primind numele de Ana. A adormit în 1982, la vârsta de nouăzeci şi doi de ani, şi a lăsat o pildă de monahie virtuoasă. A avut un sfârşit cuvios.

Pe Ana Hatzi a cunoscut‑o şi Stareţul Paisie, pe când se nevoia la Mănăstirea Stomiu. Dumnezeu l‑a călăuzit spre casa ei din Ioanina fără să o cunoască, ca să o înveţe viaţa monahală. Stareţul povestea multe întâmplări minunate despre ea.

Veşnică să‑i fie pomenirea! Amin.

Sursa: marturieathonita.ro/dragoste-catre-toti