Viaţa aceasta ni s-a dat numai şi numai pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, pentru a face bine aproapelui şi pentru a ne nevoi, în vederea dobândirii Împărăţiei cerurilor, păşind pe calea cea strâmtă şi îngustă, pe care ne-o arată Mântuitorul în Evanghelia după Matei (7, 14).

Osteneala acestei vieţi este o povară nesuferită pentu cei care nu cred în Dumnezeu. Însă, pentu cei care îşi încredinţează viaţa lor Domnului nostru Iisus Hristos şi nădăjduiesc în purtarea Lui de grijă, viaţa aceasta devine jug bun şi povară uşoară (Matei 11, 30).

Trebuie să avem ca scop mântuirea noastră, bine plăcând lui Dumnezeu, mai ales prin virtutea dragostei. Aceasta trebuie să fie singura noastră grijă, cum am putea noi să ne îmbogăţim în dragoste. Cel care are dragoste, are în interiorul său pe Însuşi Dumnezeu.

Purtarea cu dragoste faţă de aproapele, cuvântul nostru plin de mângâiere pe care îl spunem celui întristat, apărarea celui nedreptăţit, împotrivirea faţă de gândurile rele, nevoinţa în rugăciune, răbdarea, milostenia, dreptatea şi orice altă virtute, Îl odihnesc pe Dumnezeu şi atrag în sufletele noastre harul Lui, care ne ajută să ne înfruntăm greutăţile vieţii.

(Sfaturi duhovniceşti ale unui stareţ de la Optina, Editura Evanghelismos, Bucureşti, p. 5)