Împăratul Traian, cu numele său complet Nerva Traianus Marcus Ulpius, a rămas în istorie drept comandantul militar în timpul căruia Imperiul Roman a atins maxima sa întindere. Orient şi Occident. Europa, Asia şi Africa, trei continente ce purtau un singur nume – toate erau pământ roman. În plus, împăratul Traian este considerat unul dintre „părinţii” poporului român.

Dacă pentru istoria laică a rămas un nume bun, nu acelaşi lucru îl putem afirma şi în contextul istoriei Bisericii lui Dumnezeu. Traian a emis primul rescript referitor la ideile sale despre creștini. Aflăm din scrisoarea lui Pliniu că, din cauza creștinilor, templele se goleau, nu se mai respectau sărbătorile, iar animalele nu se mai cumpărau pentru sacrificii. Astfel, împăratul hotărăște ca să fie persecutați cei care sunt dovediți și denunțați, iar cei care nu apostaziază să fie pedepsiți. În timpul său au pătimit moarte martirică sfinţii Ignatie al Antiohiei și Simeon al Ierusalimului – acesta din urmă, la 120 de ani.

Dacă despre marele împărat ne este destul de greu să vorbim în legătură cu credinţa creştină, o membră importantă a familiei sale este cinstită de către întreaga creştinătate – fiica lui Traian, Drosida. Pomenită în sinaxarul bizantin în ziua de 22 martie, sfânta a fost atrasă de viaţa curată pe care o duceau cinci fecioare creştine din Roma. Aflând despre îndeletnicirea lor de a strânge rămăşiţele pământeşti ale creştinilor martirizaţi, tânăra Drosida a venit să le cunoască pe cele cinci femei creştine care înfruntau moartea. Fascinată de curajul lor, fiica împăratului a dorit să participe şi ea la „acţiunea de noapte”. Pe când încercau să recupereze trupul unui creştin tânăr ucis în acea zi, cele şase femei au fost prinse chiar de logodnicul Drosidei, şi apoi prezentate împăratului Traian: „Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a înspăimântat şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar se va căi de ceea ce a făcut, iar pe celelalte cinci femei canonice a poruncit să le arunce într-un vas cu aramă topită”.  

Aflând credinţa celor cinci tinere şi modul în care, cu zâmbet, au primit moartea, Drosida a crezut în Mântuitorul Iisus Hristos: „Drosida, ridicând ochii, zicea: Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mântuiesc şi să scap de nebunească credinţă a tatălui meu, ajută-mi! Zicând aceasta, şi-a schimbat hainele împărăteşti şi, ieşind, s-a dus să se arunce în cuptor. Deci, mergând pe cale, cugeta întru sine, zicând: Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând Botezul? Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă şi pe mine cu Duhul Tău cel Sfânt! Şi zicând aceasta, scoţând mirul pe care îl luase cu sine şi ungându-se, s-a aruncat într-un lac şi s-a botezat, zicând: Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin. Şi păzindu-se pe sine după aceea, timp de şapte zile primea hrană îngerească. Apoi, a opta zi, rugându-se lui Dumnezeu să o lumineze ce să facă, a adormit în Domnul!”.