Mi s-a povestit odată că au fost operate două femei suferind de aceeași boală. Una a fost supusă unei grele operații și s-a făcut bine. Însă când a fost operată cealaltă femeie, mâna chirurgului a tremurat și el a tăiat puțin mai mult decât trebuia. Și, cu toate că bolnava nu a murit imediat, starea ei s-a înrăutățit. S-a stins după o lună. Într-un anume fel, situația se aseamănă și în cazul spovedaniei. Duhovnicul se arată și terapeut, și chirurg, și psihiatru, și – desigur, înainte de toate – tămăduitor duhovnicesc.

Cel ce se căiește de păcatele sale merge și îi încredințează sufletul său. De măsura în care el se lasă cu adevărat în mâinile tămăduitorului duhovnicesc atârnă mult vindecarea sa.

(Protoiereul Vladimir Vorobiev, Duhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, p. 12)