Cum poate duhovnicul să socotească mai bine canonul la spovedanie?

Duhovnicul trebuie să țină măsura adevărului, adică să țină calea de mijloc între dragoste și asprime, între acrivie, adică scumpătate, și pogorământ. Să măsoare așa cum îl învață Dumnezeu, de la caz la caz, dragostea cu dreptatea și mustrarea cu răbdarea și blândețea. Apoi, să dea canonul după măsura păcatului, după starea sufletească și trupească a credinciosului și potrivit cu practica și Canoanele Bisericii. Preotul are o limită în a lega și a dezlega păcatele, mai ales când spovedește clerici. El nu are toată puterea de a dezlega. Aceasta o are numai episcopul, iar preotul este numai un delegat al lui, deci cu putere limitată. Când preotul nu poate chibzui canonul, sau are un caz grav, amână spovedania și dezlegarea, până ce se consultă cu un alt duhovnic mai bătrân, sau îl trimite pe cel în cauză la episcop.

Dacă un duhovnic primește pe cineva de la alt duhovnic, el este dator să-l spovedească din nou, din copilărie; însă nimeni nu poate sili pe cineva să se spovedească la el. Credinciosul are libertatea de conștiință să se ducă la cel care are mai multă evlavie, după cum îl călăuzește Duhul Sfânt. Că nimic nu este mai greu decât a spovedi, a crește și a povățui sufletele pe calea mântuirii. De aceea mulți se feresc de duhovnicie, de teamă să nu alunece și ei în aceleași păcate. Că auzi ce spune Sfântul Isaac Sirul: „Vai de cei ce se aruncă de voia lor în potopul lumii (patimilor) ca să scoată pe alții, iar ei se îneacă și pier pentru Împărăția lui Dumnezeu”. Iar despre cei ce caută duhovnici slabi ca dânșii, spune Cuviosul Nicodim Aghioritul: „Cel ce caută duhovnic rău ca dânsul, el nu dorește să-l vindece de păcate, ci să-l tolereze în păcatele sale”.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 78-79)