Observăm că doar treptat a început Hristos să vorbească despre Tatăl, și numai spre sfârșitul vieții Sale pământești a vorbit despre Duhul Sfânt. Până la capăt ucenicii n-au reușit să-L înțeleagă, iar El n-a făcut nici o încercare de a explica icoana Ființei Dumnezeiești. „Încă multe am a vă spune, dar nu le puteți purta acum” (In 16, 12). În schimb, El le-a indicat felul în care pot atinge cunoașterea desăvârșită: „Dacă veți rămâne întru cuvântul Meu… veți cunoaște adevărul” (In 8, 31-32). „Duhul Sfânt…vă va învăța toate și vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu” (In 14, 26). „Dar când va veni Acela, Duhul Adevărului, El vă va călăuzi întru tot adevărul” (In 16, 13). Și El a venit și ne-a descoperit plinătatea Iubirii dumnezeiești, însă darul Său era mult prea bogat pentru înțelegerea noastră. Cu toate acestea, El nu se retrage, ci așteaptă cu răbdare ca noi să-L iubim pe El, „Hristos-Puterea-lui-Dumnezeu-și-Înțelepciunea-lui-Dumnezeu” (1 Cor 1, 24), așa cum ne iubește El.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea-experiența Vieții Veșnice, Editura Deisis, p. 28)