Cu cât se lărgește cercul științei, cu atât se lărgește și cercul neștiinței. Cu cât se mărește numărul poftelor împlinite, cu atât mai mult se mărește și numărul poftelor neîmplinite. Numai Dumnezeu, după măsura bunătății și a curăției noastre, poate să mărginească cercul neștiinței noastre și să micșoreze numărul poftelor neîmplinite.

Câți oameni sfinți n-au strigat: „Din clipa în care Te-am cunoscut, Doamne, a pierit întunericul neștiinței mele și s-a stins flacăra poftelor mele!”.

Oamenii de rând se împacă ușor cu această lume. Cei superiori însă s-au simțit străini și călători în această lume.

Oamenii de rând caută și găsesc că au pornit din gunoi și din curtea din spatele casei; de aceea, cântărind de unde au pornit și unde au ajuns, se simt mândri din pricina chipului și a feței lor omenești.

Cei superiori caută și găsesc începutul lor mai presus de flăcările stelelor, în mintea cea necuprinsă și în sfințenia cea nespusă, și sunt umili și triști pentru că se văd prea îndepărtați de fața și de chipul lui Dumnezeu.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 61-62)