Durerea este rezultatul neascultării primului om și al căderii sale, ce a atras după sine alungarea din Rai. Omul a fost zidit nemuritor, sănătos, necunoscător al durerii, al stricăciunii și al suferinței, dar pentru că a încălcat prima poruncă a lui Dumnezeu, consecința neascultării sale, a folosirii greșite a libertății de care dispunea, a fost aceea că durerea a intrat în viața sa.

Durerea nu este o răzbunare a lui Dumnezeu față de om, pentru că Dumnezeu nu pedepsește niciodată. El săvârșește numai binele. Durerea a fost consecința firească a nesupunerii primului om. Ea avea rolul de a-l ajuta pe om să-și revină, să se ajute pe sine, să se smerească și încet-încet să regăsească Raiul.

Dar pentru că omul, în ciuda durerii profunde, a necazurilor a sclaviei și a nenorocirilor din viața sa, nu s-a smerit suficient de mult, Însuși Dumnezeu a fost nevoit să Se smerească și, prin durerea Sa, să vindece durerea noastră prin jertfa Sa de pe Cruce, să răstignească durerea și patimile noastre.

(Părintele Moise Aghioritul, în Klitos Ioannidis, Patericul secolului XX, Ed. Cartea Ortodoxă, Galați, p. 87)