Dumnezeu nu iartă „cu țârâita”: „și te iert, și nu te iert”, ci te iartă pe deplin. Când te știi iertat de Dumnezeu, nu trebuie să te mai gândești că ai făcut, cine-știe-când, cine-știe-ce. Dumnezeu are puterea să șteargă totul și trebuie să ștergem și noi, din mintea noastră, lucrurile care nu ne favorizează. Și aceasta, pentru că știm că Dumnezeu este Tatăl nostru.

Domnul Iisus Hristos ni L-a descoperit pe Dumnezeu ca Tată al nostru. În Psalmul 102 se spune: „Cum miluiește un tată pe copiii săi, așa-i miluiește Domnul pe cei care se tem de Dânsul”. Bunătatea lui Dumnezeu e așa de mare, încât umple tot spațiul de la cer până la pământ. Cine știe cât e distanța între cer și pământ? Nu știe nimeni, dar în orice caz, știm cu toții că bunătatea lui Dumnezeu e infinită; toate ale lui Dumnezeu sunt infinite: și iubirea lui Dumnezeu este fără margini, și mila lui Dumnezeu este fără margini...

Noi știm toate acestea, dar nu ne prea gândim la ele,... însă ar trebui să ne gândim, pentru că numai atunci ai o rugăciune adevărată; de exemplu, o rugăciune mulțumitoare pentru iertarea păcatelor ai numai atunci când ești sigur că Dumnezeu, în marea Lui milă, te primește cum ești și te face El cum vrea El să fii. Deci Dumnezeu vine către noi, noi mergem către Dumnezeu și ne unim cu Dumnezeu, iar în noi se întâmplă aceeași unire care s-a întâmplat între firea omenească și firea dumnezeiască în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pentru că Domnul Hristos vine în noi prin împărtășirea cu dumnezeieștile Taine, Se face trup în noi. Trupul nostru se realizează din Trupul și Sângele Său, iar dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos se coboară până la nivelul la care putem noi suporta prezența dumnezeirii.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Disciplina interioară prin rugăciunea de toată vremea, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 30)