Toți au credință. Unii cred că Dumnezeu există, alții cred că El nu există. Pentru a fi izbăvit de necredință, înlăuntrul omului trebuie să înceapă o viață morală. Omul trebuie să se pocăiască, iar când se va pocăi și se va ruga Îl va simți pe Domnul lângă el sau chiar în el. De atunci omul nu se va mai îndoi vreodată de existența lui Dumnezeu și de faptul că El trăiește înlăuntrul lui. „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8) – ne spune Însuși Hristos.

Credința este un dar divin. Hristos spune: „Nimeni nu vine la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl”. Omul trebuie să meargă singur în întâmpinarea lui Dumnezeu, să lase obiceiurile rele de dragul Domnului. Atunci Domnul va fi foarte aproape. Iar Domnul nu ne lasă niciodată, noi suntem cei care Îl părăsim. Sufletul nostru nu se pocăiește, e păcătos și pătimaș, trăiește în întuneric; de aceea nu vede pe Dumnezeu și nici nu-L simte. Sufletul trebuie mai întâi curățit.

(Îndrumar creștin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie, volumul I, Editura Sophia/ Cartea Ortodoxă, București, 2008, pp. 58-59)