Dumnezeu vede dinainte viaţa omului în întregime... şi hotărăşte dacă acesta va fi în rândul celor credincioşi şi mântuiţi sau dacă nu va fi... Hotărârea lui Dumnezeu este concluzia întregii vieţi a omului; iar viaţa însăşi decurge şi potrivit înclinaţiilor bunului plac, şi potrivit influenţei pe care o are Pronia lui Dumnezeu asupra ei atât înlăuntru cât şi înafară... Dumnezeu face totul ca să-l înveţe pe om. Dacă după toate grijile faţă de el vede că omul nu vrea să se îndrepte, îl părăseşte, zicându-i parcă: „Nu mai am ce să-ţi fac, rămâi singur”. Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, dar nici libera voinţă nu i-o constrânge şi face totul numai pentru înclinarea voinţei spre bine. Toate acestea El le vede dinainte la fiecare şi, după cum le vede, aşa şi hotărăşte.

Căderea înseamnă săvârşirea unui lucru rău, potrivnic lui Dumnezeu, având conştiinţa răutăţii şi împotrivirii faţă de Dumnezeu a acelui lucru. Căderea cauzează actul păcatului. Actul este păcătos atunci când există consimţirea liberă la rău. Gândurile sunt păcătoase atunci când li se face în mod liber voit loc în suflet. Dar, când gândurile pătrund singure, iar sufletul nu le vrea şi li se împotriveşte, nu există nici un păcat, ci este lupta cea bună.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 274-275)