Față de zeii antici, Dumnezeul monoteist pare înzestrat cu puteri limitate. Zeii făceau orice voiau, pe când despre Dumnezeu, Bossuet spune că nici El nu poate face nimic împotriva rațiunii. Și mai cunoaștem că Dumnezeu nu poate face decât binele. Există oare limite ale puterii divine?

Teologii explică deosebind între a voi și a putea: Dumnezeu poate orice, dar nu vrea orice, nu vrea răul, vrea numai binele, este binele. (...)

Dumnezeu nu vrea decât binele, nu face răul: de aici nu trebuie să ne poarte gândul spre uitarea altui adevăr, atotputernicia Sa. Duhul suflă unde vrea și Dumnezeu e suveran în aprecieri și alegeri: îl preferă pe vameș, o laudă pe desfrînată, cheamă pe cine n-ai crede.

Logica noastră, morala noastră, bunul nostru simț nu fac cât o ceapă degerată în prezența suveranei și neașteptatei atotputernicii divine, care adeseori ne uimește de nu ne și scandalizează. Pentru că nu o putem înțelege. Lucrul acesta se cuvine a fi înțeles: că nu o putem înțelege. Și cu adevărul acesta trebuie să ne obișnuim: că trebuie să ne învățăm a ne supune.

Un singur lucru „nu poate” Dumnezeu: să ne mântuiască fără de consimțământul nostru.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 350-351)