Dumnezeu a rânduit păcătoşilor pocăinţă spre mântuire
Neamul omenesc, amăgit de diavol, este de asemenea osândit la muncă veşnică, dacă nu crede în Răscumpărătorul său şi nu se pocăieşte.
Dumnezeu a zidit mulţimea cea nenumărată a făpturilor cuvântătoare duhovniceşti, care sunt îngerii, având ca singură pricină bunătatea fiinţei Sale; le-a zidit pentru Sine, la fel cum pentru Sine a zidit toată făptura materială şi pe cea duhovnicesc-simţită, care este omul, cu scopul ca ei (îngerii şi oamenii) să împlinească voia Lui, ceea ce singură este sfântă, bună, preaînţeleaptă, atotputemică, desăvârşită, fericită, şi prin aceasta să fie fericiţi în veci. Şi două părţi dintre făpturile înţelegătoare au rămas credincioase şi veşnic fericite rămânând în supunerea faţă de Dumnezeu, iar o treime au căzut prin trufie şi samavolnicie, iar pentru nepocăirea şi rămânerea în nesfârşita lor răutate au fost osândiţi de Dreptul Făcător la muncă veşnică în focul veşnic. Neamul omenesc, amăgit de diavol, este de asemenea osândit la muncă veşnică, dacă nu crede în Răscumpărătorul său şi nu se pocăieşte. În ce chip nebunesc, pierzător, cumplit încalcă voia cea una dreaptă şi desăvârsită a lui Dumnezeu si face voia lor cea nedreaptă şi nebunească! Toate veacurile acestei lumi, toţi oamenii din toate veacurile au dovedit şi dovedesc nebunia lor nepotrivindu-şi voia cu voia lui Dumnezeu, şi pătimesc, se chinuie prin nesupunerea faţă de aceasta, şi doar supunerea deplină poate, cu mila şi cu harul Fiului lui Dumnezeu, să împace iarăşi cu Dumnezeu, Care a rânduit păcătoşilor pocăinţă spre mântuire.
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, p. 18)
Care este folosul duhovnicesc al postului?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro