După cum suntem, aşa conducători avem
Când încălcăm voia lui Dumnezeu sau facem un anumit păcat greu, El îngăduie o pedeapsă. Când spun pedeapsă, nu înţeleg răzbunare, ci o anumită corecţie care intervine în viaţa noastră, o lucrare pedagogică din partea lui Dumnezeu, pentru ca să ne pocăim; după pocăinţă, urmează reabilitarea noastră.
Este ceva adevăr atunci când se spune: „la aşa popor, aşa conducători”?
Da. Acest lucru reiese cu limpezime din Vechiul Testament, care se mişcă în cadrul următoarei scheme: apostazie – pedeapsă; pocăinţă – mântuire.
(...) Aşa se întâmplă, într-un fel, şi cu noi astăzi; când încălcăm voia lui Dumnezeu sau facem un anumit păcat greu, El îngăduie o pedeapsă. Când spun pedeapsă, nu înţeleg răzbunare, ci o anumită corecţie care intervine în viaţa noastră, o lucrare pedagogică din partea lui Dumnezeu, pentru ca să ne pocăim; după pocăinţă, urmează reabilitarea noastră.
Deseori cârtim din pricina conducătorilor religioşi sau politici, însă nu ne gândim că ei sunt cei de care avem nevoie. Nu zic numai de cei de acum! Acelaşi lucru este valabil şi pentru cei de ieri sau de alaltăieri, dar şi pentru cei de mâine. După cum suntem, aşa conducători avem.
(Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 177-178)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro