Scopul poruncilor Domnului este să elibereze mintea de neînfrânare și ură, și s-o ducă la iubirea față de Acela și de aproapele. Din această iubire îndoită se naște lumina cunoașterii duhovnicești practice.

Dacă „iubirea este împlinirea legii lui Dumnezeu” (Romani 13, 10), cel care ține minte răul față de fratele său și urzește planuri viclene împotriva lui și-l blestemă și se bucură pentru orice cădere a lui, oare nu încalcă poruncile lui Dumnezeu și nu este vrednic de iadul veșnic?

Dacă „iubirea nu face rău aproapelui” (Romani 13, 10), cel care-l invidiază pe fratele și se întristează pentru înaintarea lui duhovnicească și se străduiește cu ironii să-i întineze demnitatea, sau să-l atragă spre un obicei rău, acest om nu se înstrăinează oare pe sine de iubire, și nu se face vinovat de osânda veșnică?

Hristos nu vrea să ai împotriva vreunui om ură, sau tristețe, sau mânie, sau ținere de minte a răului, în orice chip, și pentru orice lucru trecător. Și aceasta o propovăduiesc pretutindeni cele patru Evanghelii. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 294-295)