E moartea un sfârșit sau un început?
Moartea înseamnă și trecere, de aceea și cele muritoare se mai numesc și trecătoare, pe care noi trebuie să le supunem celor nemuritoare.
E moartea un sfârșit sau un început?
Moartea înseamnă și trecere, de aceea și cele muritoare se mai numesc și trecătoare, pe care noi trebuie să le supunem celor nemuritoare.
Spune Patericul că doi creștini care lucrau la pădure, tocmai doborau un copac. Zice unul: „Uite așa e viața omului, trăim, ne zbatem, la urmă vine moartea și ne doboară ca pe copacul acesta și nu ne alegem cu nimic”. Celălalt a replicat: „Ba nu-i așa frate. Abia după ce am doborât copacul, vom vedea dacă e bun pentru o construcție, dacă e potrivit pentru mobilă într-o casă sau dacă e bun pentru instrumente muzicale sau e bun doar pentru a fi ars în foc. Așa și cu omul, Dumnezeu îl cântărește la timpul potrivit și îl hărăzește pentru lucruri nobile sau îl aruncă în focul veșnic. Pentru viața veșnică omul se pregătește în timpul vieții sale muritoare. Cine nu trece prin moarte nu poate câștiga viața fără de moarte”.
(Adrian alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu, o misiune creștină și românească, Editura Doxologia, Iași, 2013, p.154)
Ce este fericirea îngerilor?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro