E vremea... Predică la Duminica Lăsatului de marea brânză pe care am făcut-o cu viețile noastre

Puncte de vedere

E vremea... Predică la Duminica Lăsatului de marea brânză pe care am făcut-o cu viețile noastre

E vremea ca postind de noi înșine să devenim, măcar pentru o vreme, ortodocși, adică oameni ai Împărăției lui Dumnezeu, nu ai Bisericii. În această perioadă, oamenii Bisericii sunt tot triști ca fățarnicii, ca și oamenii templului de acum 2000 de ani. Oamenii Împărăției sunt veseli chiar dacă nu zâmbesc.

E vremea exorcismului de primăvară: să ne scoatem iarna din inimă.
E vremea să ne exorcizăm de cel mai mare dușman al nostru: noi înșine. Postind de toate nevoile ego-ului. Și rugându-ne lui Iisus să-l pună în locul Lui pe Cruce și să-i ia locul în inimile noastre. Ca să putem ierta ce n-am iertat până acum. În primul rând, să-L iertăm pe Dumnezeu că nu ne lasă să murim în păcatele noastre. Și pe aproapele, că nu ne lasă să înnebunim în trufia noastră. Să le iertăm faptul că trebuie să-i iubim ca să scăpăm cu bine din viețile noastre...
E vremea ca postind de noi înșine să devenim, măcar pentru o vreme, ortodocși, adică oameni ai Împărăției lui Dumnezeu, nu ai Bisericii. În această perioadă, oamenii Bisericii sunt tot triști ca fățarnicii, ca și oamenii templului de acum 2000 de ani. Oamenii Împărăției sunt veseli chiar dacă nu zâmbesc. Și spre deosebire de oamenii Bisericii reușesc să fie veseli și fără să spună bancuri.
E vremea să ne arătăm Tatălui, nu celor din jur. Pentru a ne arăta acestora, cu masca noastră cea mai bună, „cu cea mai bună variantă a noastră” ne folosim tot restul anului, toți banii și toată energia. Cei din jurul nostru trebuie să știe că pentru șapte săptămâni suntem „plecați”, ca niște copiii luați în plasament care s-au dus să-și cunoască adevărații părinți. În lăuntrul lor.
E vremea să ne oprim din adunat comori pe pământ și să ne scuturăm sufletele de rugină și de molii. Căci atâta rămâne în suflete din averile strânse. Ar fi ideal să-l băgăm pe Mamona în faliment, chiar dacă el declară că în România are zero profit.
E vremea să mergem în Cer ca să ne odihnim de lume. Fără să știe nimeni, dar s-o simtă toți. Să lăsăm o vreme viața lumii pârloagă, ca un pământ obosit de noi și de căderea noastră...
Căci Hristos a lăsat, în urma Lui, Cerul deschis. 
În adâncul inimilor noastre...
Și să ne întoarcem la Paști. Bineînțeles, înviind!
Ca să putem răspunde la „Hristos a înviat!” cu: „Și eu am înviat!”.
Așa cum așteaptă El de când ne-am născut. De zeci de posturi și învieri ratate. Amin!