Să ne lăsăm cu încredere în voia lui Dumnezeu!

De obicei, oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi, după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă către Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să ce­rem de la început mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl „obligăm” să ne ajute. 

Mare lucru este să se lase cineva în Mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei. Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dum­nezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne fa­cem datoria noastră cu mărime de suflet. Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în Mâinile Sale, se va chinui. De obicei, oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi, după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă către Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să ce­rem de la început mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată. Nu ajunge credinţa (aici, credinţa are sensul de acceptare în mod simplu a existenţei lui Dumnezeu, care nu ajunge pentru a duce o viaţă în Hristos corectă, deplină), ci este nevoie şi de încredere în Dum­nezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum Mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.

Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar în cele ce se văd (Evrei 11, 1). Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl „obligăm” să ne ajute. Încredinţarea desăvâr­şită în Mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credin­ţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii. Aceasta este o rugăciune neînce­tată şi aduce ajutoare dumnezeieşti, în ceasul în care trebuie. Atunci în chip firesc omul trăieşte o viaţă îngerească şi se avântă în slăvire: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot” (Isaia 6, 3). Pentru că omul îşi poate face via­ţa sa paradisiacă, dacă are încredere în Dumnezeu, dacă Îl slăveşte în toate şi primeşte ca El să-l povăţuiască pre­cum un Tată bun. Altfel, face din viaţa sa un iad. Este mare lucru ca omul să simtă încă din această viaţă o parte din bucuria Raiului!

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonahul Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 298-299)

De la același autor

Ultimele din categorie