Majoritatea părinţilor se gândesc doar la comportamentul copiilor lor în toiul luptei şi ratează prilejul formidabil de a-i învăţa cum să trateze greutăţile de mai târziu. Deşi poate ne facem griji când aducem vorba de ceva negativ, unul dintre cele mai bune momente pentru a-i învăţa pe copii cum să înţeleagă lucrurile cu care se luptă este când revenim mai târziu la o greşeală a lor, după ce se vor fi liniştit un pic. Obiectivul nostru, când s-au mai liniştit lucrurile, nu este să-i împiedicăm să greşească (ceea ce n-ar fi trebuit oricum să fie un obiectiv pentru părinţi), ci să îi ajutăm să reflecteze la ceea ce s-a întâmplat.

Este important să menţionăm faptul că viaţa ne oferă multe prilejuri să ne apropiem de copiii noştri în contextul luptelor lor dacă şi noi învăţăm când şi cum să o facem. În asemenea momente este posibil ca ei să dea înapoi şi să învinovăţească pe altcineva, dar putem să ignorăm acest lucru şi, după ce îi ascultăm, să le reamintim că în casa noastră fiecare învaţă în fiecare zi să fie răbdător, bun, blând şi generos.

„Dar eu ce să fac!?”

- Am prins ideea! exclamă un părinte frustrat. Acum înţeleg că trebuie să le respect procesul de învăţare şi să mă refer la luptele lor în raport cu virtuţile, dar cum împiedică asta pe copii să mai facă prostii sau cum îi face să ne asculte? Dacă îi spun copilului „îţi e greu să asculţi acum” sau „E greu să-ţi faci ordine în cameră când ai vrea să mergi la joacă”, atunci o să se uite la mine şi-o să-mi spună: „Păi normal!” Şi apoi ce fac?

Explicarea luptei înseamnă că deja faci ceva.

Explicarea luptei nu este totul. Trebuie să mai facem şi alte lucruri, dar a le explica lupta trebuie întotdeauna să facă parte din răspunsul nostru adecvat. Dacă a creşte copiii înseamnă în principal să strigăm la ei să facă sau să nu facă ceva, ori doar să le impunem ce să facă, ei vor învăţa că dragostea constă în a le spune celorlalţi ce să facă. Dacă noi de fiecare dată începem prin a le explica lupta pe care o duc, ei se vor simţi respectaţi şi vor învăţa că dragostea înseamnă şi să-l respecţi pe celălalt indiferent de cum se comportă.

Explicarea luptei pe care o duc copiii este uneori singurul lucru pe care îl putem face în timp ce menţinem deja limitele stabilite anterior. A-i spune: „E greu să aştepţi să termini de mâncat” nu a rezolvat şi problema. Pentru că această problemă nu poate fi rezolvată. Nu există o soluţie simplă pentru ca Alexios să înveţe răbdarea şi stăpânirea de sine. Singurul lucru pe care îl pot face este să mă alătur în lupta lui şi să-i comunic, prin explicarea luptei lui, că înţeleg cât îi e de greu.

Doar timpul va „rezolva problema” că Alexios vrea fursecuri înaintea mesei, dar numai dacă eu menţin limitele cu fermitate şi explic lupta pe care el o duce. Iar timpul este de partea noastră. Am în faţă optsprezece ani în care să păşesc alături de el pe măsură ce învaţă. Între timp, explicarea luptei a fost pasul pe care îl făceam înainte de a-l ruga să plece în altă încăpere să se mai liniştească.

Lămurirea luptei pe care o duce copilul vostru ne ajută şi pe noi, părinţii, în timp ce îi ajută şi pe copiii noştri să vadă calea care ni se deschide. Dar nu înseamnă că face totul să fie uşor şi nici nu schimbă comportamentul pe termen scurt. De fapt, uneori lămurirea luptei poate părea că înrăutăţeşte situaţia, pentru că devenim mult mai conştienţi de lupta în sine. Copiii noştri se vor descurca bine să poarte aceste lupte dacă noi le suntem alături. Spunându-i lămurit ce luptă duce îi transmitem copilului că-l înţelegem, că ştim ce simte şi că îl respectăm, pe măsură ce el ajunge să înţeleagă mesajele noastre despre viaţă şi iubire.

Şi totuşi acele situaţii sunt tocmai momentele când suntem cel mai ispitiţi să reacţionăm impulsiv. Toţi suntem ocupaţi şi este greu să ne facem timp să vedem ce mai zic copiii. Este greu când suntem obosiţi, copleşiţi, frustraţi sau stupefiaţi. Este mai uşor să ne enervăm decât să explicăm ce luptă duce copilul. Este greu în special pentru părinţii care-şi cresc singuri copiii sau pentru cei care trec prin suferinţa unui divorţ.

La urma urmelor, este greu pentru copiii noştri să înveţe ceea ce au de învăţat, după cum este greu pentru noi, ca părinţi, să răspundem adecvat la comportamentele lor nedorite într-un mod care să îi ajute să înveţe. 

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 126-128)

Îți mai recomandăm și: Ispitele pe care trebuie să le ocolim ca părinți