Care trebuie să fie măsura cerinţelor faţă de copil în privinţa educării acestuia, pe de o parte, ca un fiu ascultător, iar pe de alta, ca un om cu un dezvoltat simţ al libertăţii?

Sigur că scopul căutărilor părinteşti în educaţia copilului trebuie să fie balanţa dintre ascultarea acestuia şi libertate. Prevalenţa oricăreia dintre acestea duce la deziluzii şi pierderi.

Mustrarea obişnuită a copilului sub pretextul ascultării creştine (ceea ce este caracteristic de obicei părinţilor neofiţi) duce, cel mai adesea, la pierderea autorităţii părinteşti, iar acest lucru trebuie schimbat cu ascultarea din dragoste. Aşa cum creştinul, care trebuie să ajungă la împlinirea poruncilor nu din frică de rob sau de năimit, ci din dragoste, tot aşa şi copilul trebuie să aibă ascultare faţă de cei mari nu pentru că va fi pedepsit sau răsplătit cu ceva dacă va asculta.

Acest lucru este greu de realizat, dar, din respect faţă de copil şi din dorinţa de a vedea în el chipul lui Dumnezeu, iar nu o figurină din plastilină cu care să exersezi educaţia, se poate ajunge la o astfel de atitudine faţă de el.

O altă extremă este aceea a excluderii pedepsei (tactică des întâlnită în ultima vreme chiar şi în cărţi de educaţie creştină) sau a atenţionării copilului. Cred că transpunerea responsabilităţii pentru viaţă asupra copiilor este un impas educaţional. Dându-le copiilor libertate totală, le acordăm şi responsabilitatea pentru faptele lor, fapt de care ei nu sunt capabili încă.

Nouă, adulţilor, ne este greu să facem faţă patimilor, neputinţelor, caracterului, dar vrem ca acest lucru să îl realizeze cei mici. De fapt, sub forma aceasta a încrederii şi a respectului, asupra copiilor se aşază greutăţi peste puterea lor. Astfel că linia creştină este cam la mijloc: ascultarea să nu fie doar din supunere şi libertatea să nu fie doar pentru a ne îndepărta de responsabilitatea educării atente a copilului.

(Preotul Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 246-247)