Situaţia Bisericii Ortodoxe Române în perioada regimului totalitar comunist (1948-1989) a fost una de îngrădire în spaţiul sacru liturgic şi suprimare a oricărei voinţe de manifestare în afara lăcaşului de cult. Cu toate astea, numărul mănăstirilor şi monahilor a crescut în perioada 1948-1958, comparativ cu perioada 1941-1948. Într-o notă informativă a Securităţii, găsim uimirea şi indignarea că sunt mulţi monahi în şcolile seminariale şi în Institutul Teologic din Bucureşti. Tot în acea notă, se menţiona faptul că printre ei se găsesc şi cinci călugări magistranţi (care urmau cursurile doctorale). Unul dintre monahii care urma cursurile de magisteriu de la Institutul Teologic din Bucureşti era ierodiaconul Irineu Crăciunaş (1928-1973) care, sub îndrumarea pr. prof. Orest Bucevschi, aprofunda Teologia Ortodoxă şi se pregătea pentru lucrarea de doctorat. Astfel, în anul 1956, în revista „Studii Teologice”, numărul 3-4, îi este publicată tânărului monah lucrarea de disertaţie „Rolul voinţei în viaţa morală”, lucrare ce se prezintă ca un crez al monahului, dar şi al trăitorului autentic ortodox. În plină perioadă de comunizare a ţării, anul 1956 este unul al revoltelor studenţeşti din lagărul comunist (Polonia, Ungaria) cu ecou şi în rândul studenţilor din ţara noastră, revolte ce s-au soldat cu arestări, exmatriculări şi condamnări ale studenţilor. Tânărul magistrand Irineu Crăciunaş, prin studiul publicat, arată adevărata libertate, cea a creştinului bazată pe dragoste. Într-o ţară încarcerată şi deposedată de elita culturală şi spirituală, tânărul viitor ierarh crede că formarea unei voinţe bazată pe libertatea interioară „o are educaţia creştină din familie, când se pun bazele educaţiei copiilor, care sunt hotărâtoare pentru restul vieţii. Rol deosebit au şi Biserica, cultul, şcoala, mănăstirea...”. Aceasta este, de fapt, poate şi rezistenţa acestui neam în faţa ateismului propovăduit în perioada amintită. Presiunea la care era supusă Biserica în totalitatea ei avea să nască şi tineri care au trăit idealul creştin al urmării lui Hristos şi asumării unei vieţi spirituale înalte, aşa cum ne-o prezintă eminentul ierodiacon la vremea aceea.

Libertatea, dobândită în duhul lui Dumnezeu

Născut într-un ţinut unde libertatea era un lucru firesc (Ţara Câmpulungului), dar trăind într-o perioadă în care libertatea exterioară era restricţionată, ierodiaconul Irineu îşi găseşte libertatea în Hristos: „Căci, cu cât voim mai cu putere, cu atât ne simţim mai liberi, cu atât voim mai liber. La această libertate se poate ajunge printr-o supunere şi conformare voluntară şi conştientă cu imperativul idealului creştin. Această conformare cu voinţa lui Dumnezeu, prin tăierea voinţei proprii, se accentueaza mult în monahism”.

Lecturând şi aprofundând acest studiu, apoi privind la chipul blând şi bun al ieromonahului devenit episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei (1969-1973), parcă îi vezi deschis sufletul curat şi aşezat frumos şi ordonat în aceste rânduri bine susţinute şi documentate din Sfânta Scriptură sau din Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Oglindă a unei vieţi dedicate libertăţii, dragostei şi adevărului, a unei vieţi închinate monahismului ortodox şi Bisericii româneşti, a contribuit alături de mari ierarhi, preoţi, profesori, intelectuali sau simpli credincioşi la rezistenţa împotriva sovietizării unei ţări întregi.

S-a străduit să fie în duhul lui Dumnezeu, „căci unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea” (II Corinteni 3, 17). Nostalgia edenică din privirea lui ne face să credem că a fost deasupra vremurilor pe care le-a trăit şi le-a sfinţit cu harul arhieresc primit de la Hristos, „Arhiereul cel veşnic”, nădăjduind că libertatea a aflat-o din plin în locul cel fară de răutate, invidie şi egoism, iar mântuirea şi fericirea le-a câştigat prin împlinirea poruncilor din Evanghelia lui Hristos Iisus.

(Pr. Simion Mândrilă)