Episcopul Mitrofan de Buzău († 1702)

Învăţatul Episcop Mitrofan era de loc din ţinutul Neamţ, iar cu metania de la Mănăstirea Bisericani, vestită vatră de trăire şi cultură duhovnicească din Moldova. După ce învaţă de la dascălii mănăstirii limbile greacă şi slavonă, precum şi adâncul Sfintei Scripturi, monahul Mitrofan se învredniceşte de darul preoţiei şi devine ucenic apropiat şi tipograf al marelui Mitropolit Dosoftei.

Între anii 1673-1683, ieroschimonahul Mitrofan conduce tipografia Mitropolitului Dosoftei, de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, contribuind mult la traducerea şi tipărirea cărţilor de slujbă în limba română ale marelui ierarh, printre care se numără şi Vieţile Sfinţilor (1682-1686).

Pentru înţelepciunea şi aşezarea duhovnicească cu care era înzestrat de Dumnezeu, ieromonahul Mitrofan a fost ales şi hirotonit episcop de Huşi, în anul 1683, de blândul mitropolit al Moldovei. Timp de patru ani, cât a păstorit turma lui Hristos la Huşi, s-a dovedit întru toate blând, înţelept, iubitor de oameni şi împlinitor al dumnezeieştilor porunci. Apoi, surghiunindu-se Mitropolitul Dosoftei în Polonia, a părăsit şi Episcopul Mitrofan scaunul său, ajungând conducătorul tipografiei mitropolitane din Bucureşti. În această ascultare a stat Episcopul Mitrofan aproape cinci ani de zile, fiind cel mai iscusit tipograf al Ţării Româneşti şi formând numeroşi meşteri tipografi, printre care şi pe învăţatul Mitropolit Antim Ivireanul. Totodată, a contribuit mult la traducerea Bibliei de la1688 şi mai ales la tipărirea ei, care a fost încredinţată întru totul în mâinile sale.

În anul 1691, Episcopul Mitrofan este aşezat pe scaunul vacant de la Buzău, eparhie pe care o păstoreşte timp de 11 ani cu multă râvnă şi frică de Dumnezeu. Pe lângă grija Bisericii şi a turmei încredinţate, învăţatul ierarh a întemeiat la Buzău o nouă tipografie, unde tipăreşte numeroase cărţi de slujbă, ca: Mineiele pe tot anul (1698), Molitfelnicul (1699), Triodul (1700), Octoihul (1700), Penticostarul (1701) şi Liturghierul (1702).

Aşa ostenindu-se Episcopul Mitrofan pentru lauda Bisericii lui Hristos şi mântuirea turmei sale, în vara anului 1702 s-a mutat cu pace la cereştile lăcaşuri, lăsând în urmă mulţi ucenici.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 238)