Patericul românesc

Protosinghelul Ioanichie Moroi, învingând toate obstacolele, a reorganizat viaţa monahală de la Sihăstria

Spuneau ucenicii lui că 35 de ani a suferit în schit tot felul de ispite, lipsuri, asupriri de la diavoli, ameninţări de la oameni, boli şi alte nevoi. Însă, pentru credinţa şi răbdarea lui, cu ajutorul Maicii Domnului, a făcut dintr-un schit pustiu cea mai aleasă sihăstrie din ţara românească.

Protosinghelul Ioanichie Moroi avea, pentru fiecare, cuvinte de mângâiere şi îmbărbătare

Uneori, venea la bătrânul câte un frate supărat de ispite, iar el îl învăţa, zicând: „Nu ai binecuvântare să pleci nicăieri din mănăstire, când eşti tulburat. Că mintea tulburată nu poate niciodată să judece şi să ia o hotărâre după voia lui Dumnezeu”.

Arhimandritul Gherman Ionescu ‒ cât de grele sunt responsabilitatea și mântuirea preoților

În anul 1881, arhimandritul Gherman se duce ca duhovnic la Mănăstirea Agapia. În testamentul său, printre altele, dă ucenicilor săi aceste frumoase cuvinte de învăţătură: „Să ne ferească de lenevie şi nebăgare de seamă înfricoşatele cuvinte ale dumnezeiescului Gură de Aur, că zice la datoriile preoţilor: «Mi se pare că din cei hirotoniţi puţini se vor mântui».”

„Puterea preotului este mai mare decât a îngerilor”

Mila faţă de semenii noştri este cea mai necesară şi mai preţioasă faptă bună pentru mântuirea noastră. Că zice Domnul: Milă voiesc, iar nu jertfă. De aici vedem că mila este mai mare şi decât rugăciunea, căci este fiica dragostei, iar dragostea este Însuşi Dumnezeu. 

Cuviosul Arhimandrit Gheorghe – povețe pentru pacea în viața de călugărie

„Harul acestor trei bunătăţi, adică al lucrării minţii, al povăţuirii de popor mult şi al împăciuirii limbilor nu multora s-a dat de la Dumnezeu”.

Arhimandritul Cleopa Ilie – despre dreapta socoteală

Mulţi s-au aruncat în potopul patimilor ca să scape pe alţii de la moarte şi s-au înecat pentru că n-au avut chibzuinţă şi dreaptă socoteală în viaţă. Toate faptele bune trebuie făcute cu măsură şi dreaptă socoteală, adică să umblăm pe calea împărătească de mijloc, după darul, firea şi puterea fiecăruia, ca să nu cădem într-o parte sau alta, că „extremele sunt ale diavolului”, cum spun dumnezeieştii Părinţi.

Sfântul Ioan Casian și educaţia pe care a primit-o în copilărie

Văzând sfinţenia, râvna pentru Hristos şi nevoinţa „călugărilor sciţi” din patria sa, Sfântul Ioan Casian se hotărî din fragedă tinereţe să ia jugul cel bun al lui Hristos, călugărindu-se într-una din mănăstirile Eparhiei Tomisului, unde deja se nevoia Cuviosul Gherman, rudenia şi prietenul său de toată viaţa. Bunul său nume, viaţa sa aleasă, râvna pentru Dumnezeu, ca şi cultura vastă ce şi-o agonisi, îl făcură pe tânărul călugăr Ioan Casian (de la localitatea Casian) prieten al marilor episcopi de Tomis - Sfinţii Vetranion (a doua jumătate a secolului IV) şi Teotim I „Scitul" (c. 392-403).

Sfântul Gherman, primul părinte duhovnicesc al Sfântului Ioan Casian

În anul 404, Sfântul Ioan Gură de Aur fiind exilat şi depus din scaun de împăratul Arcadie, Cuviosul Gherman împreună cu Sfântul Ioan Casian se duc la Roma, spre a mijloci în favoarea marelui patriarh şi dascăl al lumii creştine, în faţa Papei Inocenţiu I. De aici nu se ştie unde s-a retras la bătrâneţe Cuviosul Gherman. El s-a săvârşit, fie la mănăstirea întemeiată de Sfântul Ioan Casian la Marsilia, fie s-a reîntors la mănăstirea din patria sa, în Dacia Pontică, unde se crede că şi-a săvârşit călătoria acestei vieţi în primele două decenii ale secolului V. 

Sfântul Epifanie de la Voroneţ vedea aşezarea inimii fiecăruia şi cu numele lui Hristos izgonea duhurile rele

Întrucât ostenelile cele ascunse ale sfinţilor singur Dumnezeu le ştie, tot aşa şi faptele cele bune ale Cuviosului Epifanie ne-au rămas necunoscute. În tradiţia locului se spune că era foarte ascultător şi blând, că avea darul lacrimilor şi era desăvârşit în dragoste. Iar în Patericul Sfinţilor din Moldo-România se spune că a trăit prin anii 1660, „biruind desăvârşit pre toate cetele vrăjmaşilor celor nevăzuţi prin adâncă smerenia sa”.

Protosinghelul Ambrozie Dogaru împletea lucrul cu datoriile duhovniceşti

Zicea Părintele Ambrozie: „Să nu-ţi laşi niciodată pravila şi canonul, căci cu acestea ţii legătura cu Dumnezeu”. Sfinţia sa îşi făcea pravila şi canonul dinainte, când avea de plecat undeva, ca sa nu-i rămână nefăcute.

Pagini