Patericul românesc

Pustnicul Gherasim Greeruş, învrednicit de Dumnezeu de darul facerii de minuni

Pentru viaţa sa aleasă, Cuviosul Gherasim s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul facerii de minuni şi al înainte-vederii. Odată trecea printr-un sat de munte şi, văzând în curtea unui om un bou bolnav, îndată a făcut cruce asupra lui şi s-a vindecat. Altădată s-a aprins pădurea şi toţi credeau că va arde bordeiul sihastrului. Dar cuviosul, ridicându-şi mâinile la rugăciune, îndată s-a stins pădurea.

Arhimandritul Calist Gheorghiu – un părinte al dragostei

Arhimandritul Calist era un părinte al dragostei. Două mari fapte bune se vedeau la el: blândeţea şi milostenia. Primea pe toţi cu aceeaşi dragoste, îi spovedea după pravilă, îi îmbărbăta şi îi sfătuia pe calea mântuirii. Nimeni nu pleca de la chilia lui nemângâiat.

Fericitul Mitropolit Dosoftei, mare ierarh şi înţelept cărturar

Ajungând părinte duhovnicesc şi păstor al întregii Moldove, marele ierarh uimea pe toţi cu blândeţea, cu smerenia şi cu înţelepciunea sa, precum îl înfăţişează însuşi cronicarul Ion Neculce: „Acest Dosofteiu, mitropolit, nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazil, preaînvăţat; multe limbi ştia: elineşte, latineşte, slavoneşte şi altă adâncă carte şi-nvăţătură, deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel. În ţara noastră pe-ceastă vreme nu este om ca acela... Cantemir-Vodă să mâniase pe (a)cel mitropolit şi-i făcusă afurisănie de la patrierhi. Dar nemic de dânsul nu s-a atins, că zic oamenii că-i sfânt".

Fericitul Mitropolit Dosoftei, cel dintâi aghiograf român

Mitropolitul Dosoftei este primul poet şi imnograf al neamului nostru, precum și ctitorul limbii româneşti în cultul Bisericii din Moldova. El traduce și tipărește pentru prima dată în grai românesc Liturghierul, Psaltirea şi Octoihul, cărţile de bază ale cultului ortodox, precum și Vieţile Sfinţilor pe tot anul (1682-1686).

Milostivul Arhimandrit Chiriac Nicolau, de la Mănăstirea Neamţ

După război, sergentul Constantin Chiriac se întoarse acasă şi intră ca frate în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul Timotei, văzând ascultarea şi osârdia sa la cele duhovniceşti, l-a făcut călugăr, apoi diacon şi preot. Căutând să împlinească cu nepătată conştiinţă rugămintea generalului mort departe de ţară, ieromonahul Chiriac Nicolau a folosit banii încredinţaţi pentru alinarea bolnavilor şi luminarea copiilor neştiutori de carte.

Cuviosul Dometie Monahul – smerenia care deschide Împărăția Cerurilor

După o viață trăită în smerenie și simplitate, îngrijind vitele mănăstirii și zicând neîncetat în inima sa rugăciunea lui Iisus, părintele Dometie de la Mănăstirea Neamț a adormit întru Domnul, cu Psaltirea lângă el. Neluat în seamă de nimeni, a slujit Domnului și oamenilor, făcând ascultare fără urmă de cârtire și neașteptând de la semeni răsplata muncii sale. La moartea sa, trupul său a răspândit bună mireasmă și toți cei prezenți s-au împărtășit de o mare bucurie cerească.

Râvna duhovnicească a Monahiei Elisabeta Vlahuţă de la Mănăstirea Agapia

În anul 1880 a primit schima monahală şi s-a smerit pe sine în nevoinţa călugărească aproape cincizeci de ani. Şi era maica Elisabeta foarte râvnitoare la cele duhovniceşti, iubitoare de biserică şi primitoare de străini. Cu mâinile lucra asemenea Martei, iar cu mintea mereu se ruga împreună cu Maria. Avea încă în chilia ei cinci fiice duhovniceşti, pe care le-a crescut de mici în dragoste de Dumnezeu, ca o adevărată mamă, mereu hrănindu-le din cuvintele Sfinţilor Părinţi.

Cuviosul Paladie Sihastrul, caligraf cunoscut şi cinstit de Voievodul Ştefan cel Mare

Dintre cărţile scrise de el se mai păstrează la Mănăstirea Putna un singur Ceaslov copiat în anul 1493, poate la cererea marelui ctitor. Pe fila 181 scrie: „Această carte a făcut-o Paladie Sihastrul de Putna”.

Cuviosul Lazăr Sihastrul ‒ peste 20 de ani de nevoinţă duhovnicească la Sihăstria Putnei

După câţiva ani s-au adunat în jurul său câţiva sihaştri iubitori de linişte, dar nu aveau biserică unde să aducă jertfa cea fără de sânge. Deci, auzind egumenul Lazăr că vistiernicul Ilie Cantacuzino de la Iaşi este milostiv, l-a rugat să înnoiască biserica schitului, ceea ce cu mare bucurie a făcut. 

Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeş, muceniţă a lui Hristos la doar 12 ani

Observând tatăl ei că mâncarea nu-i ajunge, şi-a certat femeia pentru aceasta, iar ea i-a zis: „Întreabă pe fiica ta ce face cu mâncarea, că eu îţi trimit mâncare destulă la câmp!”. Atunci, ticălosul tată, mâniindu-se pe fericita Filoteia, şi-a pus în minte s-o pândească pe cale şi să afle ce face cu mâncarea de nu-i ajunge. Într-o zi, la amiază, pe când el o pândea dintr-un desiş, a văzut-o pe Filoteia cum împarte mâncarea la copiii săraci care îi ieşeau înainte. Atunci, pornindu-se cu mânie de fiară, din îndemnul diavolului, a aruncat cu barda ce o purta la brâu asupra Sfintei Filoteia.

Pagini