Patericul românesc

Viaţa Sfântului Ioan Valahul, pildă de mucenicie şi mărturisire a lui Hristos

Fericitul Ioan, rugându-se mult lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să-l întărească în mărturisirea dreptei credinţe şi să-l izbăvească de ispita desfrânării, a spus cu îndrăzneală: „Cred în Adevăratul Dumnezeu, Care S-a răstignit pe Cruce pentru noi, şi doresc cu bucurie să-mi dau viaţa pentru Hristos, decât să mă turcesc şi să mă însoţesc cu tine!”.

Să păzim poruncile lui Dumnezeu şi, cu dânsele, sufletele noastre! (Sfântul Paisie de la Neamţ)

Spunea unul dintre ucenicii săi: „Treizeci de ani am trăit pe lângă dânsul şi nu l-am văzut niciodată întristându-se pentru nevoile materiale. El numai atunci se întrista tare, când vedea călcându-se vreo poruncă dumnezeiască, şi mai ales de bunăvoie. Că sufletul său şi-l punea pentru cea mai mică poruncă a Stăpânului”.

Schimonahul Gherasim Cârjă, mereu în slujba oamenilor şi a Bisericii

— Părinte Gherasim, dă-mi sfatul cel mai de pe urmă! Iar bătrânul i-a răspuns:  — Păzeşte Biserica în toată viaţa, că şi Biserica te va păzi! Iar dacă nu păzeşti pravila bisericii, vei cădea în mari ispite şi primejdii.

Dragostea duce sufletul de la poarta Cerului înaintea Tronului Preasfintei Treimi

Odată a venit o femeie împreună cu fiul ei la Părintele Cleopa. Când i-a dat binecuvântare, necunoscând-o mai dinainte, părintele a spus: „Numai mamă să nu fii!”. Iar în predica din seara aceea a vorbit mai mult împotriva desfrânării şi a beţiei, patimi care îl stăpâneau pe fiul acelei mame. Apoi ne-a mărturisit acea creştină că fiul său, după plecarea de la mănăstire, a părăsit cu totul acele patimi, cu rugăciunile Părintelui Cleopa.

Cuvioşii Vucol, Ghedeon şi Gherman ‒ trei făclii pe Muntele Ceahlău

Ziua şi noaptea îşi aveau mintea înălţată la Dumnezeu, prin neîncetată rugăciune şi nădejdea bunătăţilor celor viitoare. Toată săptămâna petreceau singuri în munte, nevăzând faţă de om, şi mâncau o dată pe zi, după apusul soarelui. În sărbători se adunau la chilia unui duhovnic sihastru şi acolo săvârşeau Sfânta Liturghie şi primeau Trupul şi Sângele Domnului. 

Ieroschimonahul Onufrie Frunză – singura lui predică erau faptele și rugăciunea

Preotul din acel sat i-a luat şi Molitfelnicul, epitrahilul şi crucea, ca să nu poată citi la vreun credincios. Dar văzând că Părintele Onufrie se smereşte, vine ca un simplu credincios la biserică, cântă Duminica la strană, nu caută bani şi altele asemenea, pe urmă i-a dat înapoi şi Molitfelnicul, şi epitrahilul şi crucea, şi îl lua peste tot cu el, la înmormântări, la botezuri şi la toate slujbele, dându-i şi cele de nevoie.

Cuviosul Rafail Caligraful ‒ de la 10 ani, frate de mănăstire

În anul 1754, la 2 aprilie, în sâmbăta Paştilor, precum singur scrie, „Radu copilul” s-a călugărit cu numele de „Rafail monahul”, rămânând toată viaţa simplu călugăr în obştea Mănăstirii Horezu, având o singură ascultare: cântarea la strană şi copierea de scrieri ale Sfinţilor Părinţi.

Moştenirea duhovnicească lăsată de marii stareţi de la Sihăstria

De la părintele Ioanichie Moroi, stareţul nostru al tuturor, a rămas în Sihăstria viaţa de obşte întemeiată de sfinţia sa, după exemplul său personal. La aceasta a ajutat foarte mult viaţa sa curată, de ascet, plină de dragoste pentru tot soborul. De la părintele Cleopa Ilie a rămas citirea neîntreruptă a Psaltirii în biserică, cuvântul său înţelept cu care ne învăţa pe toţi calea mântuirii şi dragostea sfinţiei sale, care a cucerit toate sufletele.

Monahia Agafia Ilie, mama Arhimandritului Cleopa – o viață ca un roman

Rămânând singură, această venerabilă mamă a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Agapia Veche, în anul 1946. După un an, a primit tunderea monahală şi s-a lipit cu inima de obştea maicilor, ca de copiii ei.

Testamentul duhovnicesc lăsat de Protosinghelul Ioanichie Moroi ucenicilor săi

„Marţi mă duc la Tata! Marţi mă duc la Tata!” Într-adevăr, marţi, 5 septembrie 1944, Protosinghelul Ioanichie Moroi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând în urmă o obşte aleasă de 40 de călugări.

Pagini