Patericul românesc

Ieroschimonahul Paisie Olaru – despre chemarea pentru viaţa monahală

Unii vin la mănăstire că văd slujbe frumoase, sau la îndemnul unor rude, sau din sărăcie în familie, sau că sunt puţin bolnavi, sau că nu se înţeleg în casă, sau ca să se pocăiască de păcatele tinereţii, sau ca să ajungă preoţi, sau din alte pricini. Însă cel mai bine este când vine omul chemat de Dumnezeu, prin glasul stăruitor al conştiinţei şi cu binecuvântarea duhovnicului său. Aceasta este cea mai frumoasă chemare de Sus la viaţa îngerească!

Să ne ferim de patimi, ca să sporim duhovniceşte

„Să ştiţi, fiii mei, că zavistia, pizmuirea, lăcomia, vicleşugul, mânia, pomenirea de rău şi trufia, acestea nu ştiu să cinstească pe cea plăcută lui Dumnezeu sporire duhovnicească. Patimile acestea rămân ca nişte săgeţi înfipte întru acelaşi blestem al neascultării strămoşeşti.”

Monahul Atanasie Păvălucă se folosea de învăţăturile cărţilor sfinte

Într-o zi i-a zis ucenicul: „Părinte Atanasie, de ce nu-ţi faci şi sfinţia ta o haină mai bună că, iată, toate ţi s-au rupt”. Iar bătrânul a răspuns: „Aceea nu-i călugărie, frate, cu haine bune, cu mâncare multă, cu vin şi cu odihnă. Călugărul trebuie să fie mai sărac şi mai rău îmbrăcat decât orice om”.

Cuviosul Pimen Ieroschimonahul, cel ce și-a săpat singur groapa cu 40 de zile înainte de moarte

„Sfârşitul i-a fost foarte minunat, că după ce şi-a săpat groapa singur cu 40 de zile înainte nefiind cu nimic bolnav, sâmbătă, august 29, a slujit Sfânta Liturghie. Duminică, 30 (august) a început slujba mânecării şi ieşind din biserică, a trimis ucenicul de m-a chemat şi venind la sfinţia sa, mi-a spus câte ceva de-ale duhovniciei şi-mi zice că i-a sosit şi sfârşitul. Eu n-am crezut şi aşa stând de vorbă amândoi, stând în pat rezemat de păretele chiliei, mi-a zis acest cuvânt de pe urmă: «Să nu te mâhneşti!» şi şi-a plecat capul şi şi-a dat Duhul.”

Canonul şi pravila călugărilor de la Cernica – Cuviosul Arhimandrit Gheorghe

De se află cineva râvnitor, iubind a le săvârşi pe toate cele rânduite fiecărei zile, acesta despre noi să fie slobod şi binecuvântat. Însă şi stihul cel rânduit călugărului, toţi, de obşte, să-l aveţi întru pomenire. Adică de-a pururea culcându-vă şi sculându-vă să ziceţi aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Cuviosul Arhimandrit Gheorghe a condus, timp de 25 de ani, două mari obşti călugăreşti

Ca stareţ al celor două mănăstiri, Cernica şi Căldăruşani, Cuviosul Gheorghe a împărţit soborul în două părţi, punând în fiecare mănăstire câte un egumen destoinic. A rânduit la biserică pravilă zilnică, spovedanie deasă, ascultare şi masă de obşte, după tradiţia Athosului şi potrivit aşezământului său.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și vedenia despre biserica din insula Sfântului Gheorghe

Înainte de începerea bisericii, i s-au arătat noaptea în vis Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi fericitul stareţ Gheorghe. Deci, Sfântul Nicolae a zis Cuviosului Calinic: „Scoală-te şi să zideşti în ostrovul cel mic o biserică în numele Sfântului Mucenic Gheorghe...”. Marele Mucenic i-a adăugat, apoi, aceste cuvinte: „Noi îţi vom trimite tot ce-ţi va trebui”. Iar stareţul Gheorghe i-a zis: „Să nu ai nici o îndoială în inima ta!”.

Răbdare și iar răbdare, ca să ne vedem în Rai!

„Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi se va părea matale că ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!” „Dar până când, părinte Vichentie?” „Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina Raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în Rai să ne întâlnim!”

Părintele Cleopa Ilie dăruia zilele credincioșilor care-l căutau, iar nopțile le închina rugăciunii

În ultimii 20 de ani, Părintele Cleopa n-a mai plecat nicăieri. Iubea mai mult liniştea, tăcerea şi singurătatea. Mai ales noaptea, după ce rămânea singur, se ducea în marginea pădurii şi se ruga lui Dumnezeu până după miezul nopţii, vărsând multe lacrimi. Apoi se întorcea la chilie, fără să ştie nimeni nevoinţa sa de taină. Astfel, ziua o dăruia credincioşilor care veneau la el, iar noaptea o dăruia numai lui Hristos în taina inimii sale! Dintre toate faptele sale bune, pe lângă rugăciune, post şi linişte, Părintele Cleopa iubea cel mai mult milostenia şi cuvântul duhovnicesc.

Protosinghelul Vichentie Mălău – cuvinte ziditoare de suflet

Cea mai sigură cursă a diavolului pentru om este amânarea. „Ai vreme să te închini - zice el - să posteşti mai pe urmă, diseară, mâine!”. Şi tot te amână, până mori. Iată, aşa se pierde omul singur, cu voia lui, nepocăit. A cui este vina?

Pagini