Patericul românesc

Cuvioasa Mavra de la Ceahlău era însoțită mereu de o căprioară

Şi a sporit Cuvioasa Mavra atât de mult în acest rai al rugăciunii şi liniştii, încât şi păsările cerului şi animalele pădurii o iubeau şi se îmblânzeau în faţa ei. Cel mai mult o cinsteau căprioarele. Spun bătrânii din jurul Ceahlăului că fericita Mavra mergea totdeauna pe cale, pe potecile muntelui şi chiar prin sate, cu o căprioară după ea.

Cuviosul Isachie Sihastrul – călăuză către Hristos, ca o făclie în sfeşnic

Ajunsese Cuviosul Isachie duhovnic foarte iscusit, taumaturg şi înaintevăzător, vestit în toată Moldova de Nord. Viaţa lui strălucea pe munte ca o făclie în sfeşnic, călăuzind către Hristos, atât pe călugări, cât şi pe mireni.

Icoana Maicii Domnului salvează de la jaf obştea Ieroschimonahului Onufrie Frunză

La Schitul Rarău este o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Odată, fiind hram, nişte hoţi au vrut să prade noaptea mănăstirea. Pe când se sfătuiau ei cum să facă, fiind pe o punte deasupra unei ape, s-a rupt balustrada punţii şi au căzut toţi în apă, lovindu-se şi rănindu-se. 

Cuviosul Calistrat Sihastrul – întemeietorul Schitului Suceviţa

Răspândindu-se vestea despre acest fericit sihastru, s-au adunat în jurul său mai mulţi călugări iubitori de linişte. Însă nu aveau biserică să săvârşească cele sfinte, căci erau săraci şi depărtaţi de sate. Dar, cu rugăciunile Cuviosului Calistrat, s-a făcut o minune ca aceasta: „În toate Duminicile la vremea Utreniei, adică la miezul nopţii, se vedeau făclii multe aprinse, preoţi şi diaconi preaminunaţi care cântau canonul Învierii lui Hristos deasupra unei poieniţe”. Atunci, cuviosul a făcut în acea poiană o mică biserică de lemn cu hramul Învierii Domnului şi, adunând pe toţi sihaştrii din partea locului, a întemeiat Schitul Suceviţa, spre sfârşitul secolului XV.

Episcopul Dosoftei Herescu a adus din surghiun moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Sfintele moaşte au sosit în cetatea Sucevei la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, în ziua de 14 septembrie, anul mântuirii 1783. Din ziua aceea până astăzi, moaştele Sfântului Ioan cel Nou străjuiesc cetatea Sucevei şi păzesc ţara Moldovei de primejdii.

Arhimandritul Cleopa Ilie este un izvor de apă vie pentru credincioşi

La mormântul părintelui din cimitirul mănăstirii vin zilnic zeci şi sute de pelerini din toată ţara şi de peste hotare, şi se închină cu evlavie, dobândindu-şi fiecare cele de folos după credinţa şi dragostea fiecăruia, uneori săvârşindu-se adevărate minuni.

Protosinghelul Vichentie Mălău îşi învăţa ucenicii să postească cu pâinea pe masă

Dacă observa la masă pe cineva că nu mănâncă, se apropia de el şi-i zicea: „De ce stai mata şi nu mănânci? Ia, frate, şi mănâncă.” „Iartă-mă, preacuvioase, m-am săturat.” „Aşa, frate, să vă înfrânaţi dinainte cu mâncarea. Cel mai bun post este să mănânci fără să te saturi. Iar dacă posteşti de frica stareţului, acela este post de silă, iar nu din dragoste.”

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica – o viaţă de sfânt, mai presus de fire

Faptele îi erau întocmai după graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească nici un cusur. Că, după cum învăţa, aşa şi lucra. Că zice şi Mântuitorul: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu” (Matei 5, 37).

Cuviosul Lazăr Sihastrul ‒ peste 20 de ani de nevoinţă duhovnicească la Sihăstria Putnei

După câţiva ani s-au adunat în jurul său câţiva sihaştri iubitori de linişte, dar nu aveau biserică unde să aducă jertfa cea fără de sânge. Deci, auzind egumenul Lazăr că vistiernicul Ilie Cantacuzino de la Iaşi este milostiv, l-a rugat să înnoiască biserica schitului, ceea ce cu mare bucurie a făcut. 

Schimonahia Melania Mincu – o viață trăită pășind pe urmele sfinților

Căutând să urmeze Cuvioasei Maria Egipteanca şi mai ales Sfântului Ioan Botezătorul, maica Melania se hrănea numai cu pesmeţi şi legume. Toată ziua tăcea, căra apă din Iordan, uda grădina, lucra la facerea chiliilor şi zicea rugăciunea lui Iisus. Seara făcea Vecernia în biserică şi dormea câteva ore. Apoi se deştepta, făcea Utrenia, citea la Psaltire şi stătea de veghe până către ziuă. 

Pagini