Patericul românesc

Monahia Agafia Ilie, mama Arhimandritului Cleopa – o viață ca un roman

Rămânând singură, această venerabilă mamă a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Agapia Veche, în anul 1946. După un an, a primit tunderea monahală şi s-a lipit cu inima de obştea maicilor, ca de copiii ei.

Schimonahul Marcu Dăncilă gusta cele cereşti, fiind încă în trup

La biserică venea regulat şi întotdeauna, vara şi iarna, era cu capul descoperit, fără să-i fie frig, iar faţa lui răspândea lumină, bucurie şi pace duhovnicească. De asemenea, niciodată nu vorbea neîntrebat, nu-l interesa nimic din cele omeneşti şi nu cerea nimic de la nimeni, căci ajunsese la înalta rugăciune a inimii şi avea darul tăcerii. 

Monahul Damian Guţea – postul hrănește în noi dragostea de Dumnezeu

Postul creşte în sufletul nostru dragostea de Dumnezeu. Iar când eşti cu stomacul plin, nu mai ai îndrăzneală şi nu poţi să te rogi. Lăcomia pântecelui răceşte credinţa şi împietreşte inima. Mai ales vinul. Este mai bine să mănânci carne, decât să bei vin. Vinul aprinde trupul spre desfrânare şi întunecă cel mai mult mintea.

Monahul Damian Ţâru se împărtăşea des cu Trupul şi Sângele Domnului

„Ei, părinte, ce mare dar este moartea! Şi ce pedeapsă ar fi pentru om dacă n-ar muri!... Pământul ar deveni o temniţă pentru el.”

Cel mai mare dar – mântuirea!

Mântuirea sufletului nu ne vine de la sine, ci se dobândeşte cu trudă şi cu sârguinţă, căci nicio cunună sau premiu nu vine pe nemuncite. Ea nu stă în vorbe, ci în fapte, sprijinită pe dragoste către toţi oamenii. 

Monahia Xenia Velisarie – verișoara poetului Mihai Eminescu

„Dă-ne nouă o fată s-o creştem, s-o facem călugăriţă, ca să se roage lui Dumnezeu pentru voi şi să fie moştenitoarea noastră în mănăstire!” Aşa a ajuns în mănăstire maica Xenia. Aici a fost crescută cu multă grijă în casa mătuşilor ei, învăţând de mică ascultarea, smerenia, cântarea bisericească şi sfânta rugăciune. Ajungând în vârstă, s-a făcut mireasă lui Hristos şi lăuda pe Dumnezeu ziua şi noaptea. 

Schimonahiile Fevronia, Sofia şi Olimpiada – mătușile poetului Mihai Eminescu

Aceste trei călugăriţe erau model în Mănăstirea Agafton, căci se rugau şi posteau împreună, mergeau la biserică împreună şi trăiau în multă smerenie şi dragoste. Pe lângă rugăciune şi lucrul mâinilor, se îndeletniceau şi cu scrierea şi citirea sfintelor cărţi, dând o educaţie deosebită nepotului lor Mihai, care poposea adesea la chiliile lor.

Cum a rezistat Monahul Marcu Dumitrescu în celula specială pentru pedeapsă

Când gardianul a deschis uşile masive de fier, care făceau un zgomot asurzitor, şi a văzut bezna completă dinăuntru şi a simţit frigul acela care te îngheţa, a tresărit şi a zis: „Dar aici e ca-n iad!”.

Virtuțile necesare unui preot

Preotul trebuie să fie călăuzit de aceste fapte bune: credinţă puternică în Dumnezeu, dragoste spre oameni, bunăcuviinţă, smerenie şi râvnă lăuntrică pentru Hristos. Apoi sa aibă înainte prezenţa lui Hristos în toate privinţele şi să facă cu credincioşii care vin la el ce ar face Iisus în locul lui.

Părintele Irinarh Roset din Muntele Tabor și previziunile făcute cu darul înainte-vederii

„Fiule, minunile le-a făcut Dumnezeu nu pentru mine, că eu sunt om păcătos, ci pentru acest loc sfânt al Său, ca să astupe gurile păgânilor şi să-i înfricoşeze să nu ne supere, ci să ne lase în pace să lucrăm în via Lui.”

Pagini