Cuviosul Nectarie a fost cel mai de aproape ucenic şi colaborator al stareţului Nifon Ionescu, la fondarea Schitului Prodromu din Athos. Era de loc din comuna Bursucani (Bârlad). Auzind de Mănăstirea Horaiţa şi de marele stareţ Irinarh Roset, a venit aici şi s-a făcut călugăr de dânsul, prin anul 1830. Apoi, cu binecuvântarea lui, în anul 1840 a plecat la Sfântul Munte împreună cu povăţuitorul său, monahul Natanail. Acolo, împreună s-au nevoit, împreună au răbdat lipsurile, împreună au cumpărat chilia Vigla Ianicopoli de sub vârful Athonului, împreună s-au făcut schimonahi, împreună au adunat ajutoare din ţară şi au fondat Schitul Românesc Prodromu.

Ieroschimonahul Nifon, fiind stareţ, se îngrijea mai mult de cele duhovniceşti ale obştii, iar părintele Nectarie, fiind iconom al schitului, se îngrijea mai mult de cele ale Martei. Aduna bani din ţară, aducea materiale pentru zidirea bisericii şi a chiliilor, transporta alimente cu corabia şi odihnea pe toţi.

În anul 1852, Cuviosul Nectarie a adus în Athos trei fraţi ai săi după trup şi i-a făcut schimonahi. Iar după anul 1870, când stareţul Nifon se retrage din Prodromu la linişte, se retrage şi ieroschimonahul Nectarie lângă fraţii săi, la Schitul Sfânta Ana. Acolo s-a nevoit peste 20 de ani în post şi rugăciune părintele Nectarie, al doilea ctitor al schitului românesc din Athos. Apoi, bineplăcând lui Dumnezeu, a adormit cu pace, spre sfârşitul secolului trecut.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 469)