Puţin cîte puţin m-a atras Maica Domnului înapoi în Biserica în care am fost născut şi botezat, de data aceasta cu descoperirea că Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea omului. Şi a luat în istorie nume de dreaptă slăvire, nume foarte frumos şi foarte sugestiv, adică nume care trădează, dacă vreţi, ceea ce au căutat Pă­rinţii cei adevăraţi, care n-au căutat nici slavă lumească, nici filosofie mai adevărată, ci au căutat un singur lucru: să rămână în dreapta slăvire, descoperită de Însuși Dumnezeu; au încercat să păstreze nestricată viziunea acestei firi omenești.

Pentru vindecarea acestei firi, care s-a smintit prin păcat, a fost nevoie ca Dumnezeu Însuși să Se întrupeze şi să devină om adevărat, adică nu numai în sensul de om în carne şi oase, ci fără păcat, om fără sminteală, Adam cel nou. Acest Adam a fost în stare, fie şi prin moarte şi prin iad să completeze călătoria pe care Adam cel dintîi n-a completat-o şi, înviind „a treia zi, după Scripturi" şi la 40 de zile Înălţîndu-Se la ceruri ca om, a aşezat de-a dreapta Tatălui firea omenească. Şi acum, pentru prima dată în Creaţie, omul a devenit om complet. Aceasta este viziunea pe care au primit-o Sfinţii Apostoli şi pe care au păstrat-o Părinţii noştri, rămînînd în istorie cu numele de dreptslăvitori. Alţii au vrut să fie universali, alţii au protestat, fiecare cu filosofia şi gîndurile lor.

Şi deci, m-a miluit Bunul Dumnezeu - în loc să Se supere de rătăcirile mele - aşa cum a fost miluit şi fiul rătăcitor de către tatăl lui, care nici măcar nu l-a lăsat să-şi rostească cuvîntul pocăinței pînă la capăt, ci l-a împodobit cu toate podoabele moştenirii, moștenire pe care o risipise pînă atunci - aşa şi pe mine m-a miluit Dumnezeu cu înțelegerea asta. Şi an după an mi s-a adeverit din ce în ce mai mult, tocmai în Apus, unde suntem atacaţi şi îmbulziţi de toate „vînturile" care există pe pământ, de la cele mai nevinovate poate, pînă la cele mai îndrăcite, sataniste şi, cu ajutorul Domnului, trăim an după an rugăciunea şi Litur­ghia noastră acolo. Şi ne învaţă şi Părintele Sofronie să nu ne fie frică de nimeni şi de nimic.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 25-26)