Este, ca să-ţi ierte păcatele. E nevoie să te spovedeşti nu numai când te împărtăşeşti, ci să te culci mereu cu linişte, spovedit. Te duci la pansat de câte ori eşti rănit. Sau, într-adevăr, să o faci pentru că sunt o serie întreagă de lucruri care ţi-au scăpat. Lumea e obişnuită să spună nişte păcate, dar să ştiţi că foarte puţini îşi pun problema unor păcate pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care le puteai face şi nu le-ai făcut. Vedeţi, şi asta înseamnă o curăţire. Şi eu recomand tuturor să se spovedească bine, ceea ce înseamnă să te gândeşti la spovedit cu mult timp înainte, adică să-ţi faci mereu acest control, iar la spovedit să te duci pregătit. Te-ajută duhovnicul, căci s-ar putea să uiţi unele lucruri, dar în orice caz, nu te duce nepregătit sau din obişnuinţă.

Repet: nu se poate să mergi la împărtăşit fără dezlegare. Acestea sunt şi rosturile vămilor, care există, dar nu în forma în care sunt prezentate: a XXIII-a e cu tutunul etc. E ultima repriză, când omul e cu desăvârşire stors. Se vor avea în vedere păcatele şi faptele bune pe care puteai să le faci, dar nu le-ai făcut. Va fi multă înţelegere. Însă trebuie să ştie lumea că şi diavolii vor fi extrem de activi în a specula. Dar ei nu vor depăşi mila lui Dumnezeu. Sau, mai bine zis, dreptatea lui Dumnezeu. Însă fără discuţie, spun ce-au spus dracii odată unui om: “Mare îndrăzneală are curăţenia!” Şi le-a scăpat din mână.

(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 55-56)