Eu nu sunt vrednic să fiu preot. Dar am cunoscut fără îndoială, cât de vrednic trebuie să fie cel ce va avea să slujească Tainele lui Dumnezeu. În primul rând, să fie curat, nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul; pe lângă aceasta trebuie să nu fie părtaş la nici un păcat. În al doilea rând, să fie smerit, atât în purtarea din afară, cât şi în simţirea dinlăuntru a sufletului. Apoi, când stă înaintea Sfintei şi sfinţite Mese, trebuie să vadă, fără îndoială, cu mintea pe Dumnezeu, iar cu simţurile, Sfintele aşezate înainte.

Dar nu numai acestea, ci este dator să-l aibă în chip conştient, sălăşluit în inima sa, şi pe însuşi Cel prezent în chip nevăzut în Sfintele Daruri, ca să poată aduce cererile cu îndrăznire. Şi, ca prieten ce vorbeşte cu prietenul, să zică: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, rugăciunea arătând-l ca având pe Cel ce e Fiul lui Dumnezeu prin fire, sălăşluit în sine. Împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Aşa am cunoscut eu pe preoţi. Iertaţi-mă, părinţi şi fraţi. (Sfântul Simeon Evlaviosul)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 11)