(VIDEO) Pomenirea Mitropolitului Irineu Mihălcescu

Arhiepiscopia Iaşilor

(VIDEO) Pomenirea Mitropolitului Irineu Mihălcescu

Numeroși credincioși, alături de obștea mănăstirii Agapia (jud. Neamț), au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de un impresionant sobor de cinci arhierei, preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic misionar „Sf. Roman Melodul”, al Arhiepiscopiei Buzăului si Vrancei.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba Parastasului pentru vrednicul ierarh adormit întru Domnul, Mitropolitul Irineu Mihălcescu.

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, momentul cinstirii Mitropolitului Irineu Mihălcescu se înscrie în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului ortodox şi Anului comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul, fiind iniţiat de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, întrucât Mitropolitul Irineu a văzut lumina zilei în localitatea Valea Viei, comuna Pătârlagele (judeţul Buzău).

Fost mitropolit al Moldovei între anii 1939-1947, vrednicul de pomenire Mitropolitul Irineu Mihălcescu a trecut la Domnul la 5 aprilie 1948, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Agapia.

Citește despre: