După vârsta copilăriei şi după desăvârşirea raţiunii, mintea va cunoaşte de la sine sau va învăţa prin auz din Sfintele Scripturi şi de la Sfinţii Părinţi că alta este dulceaţa şi rudenia cea firească ei. Şi ce face? Având raţiune, înţelepciune şi din fire fiind iubitoare de frumuseţe, nu suferă să vadă organele simţurilor în aşa măsură robite trupului şi îndulcitoarelor patimi, nu suferă să fie robită şi ea împreună cu organele simţurilor, nici să iasă din vrednicia sa de împărat, rob fâcându-se, nici a fi începută, ea fiind începutul, sau ascultătoare şi supusă ea, care după fire este însăşi temelia şi stăpânitoarea. Nu rabdă să primească o pagubă ca aceasta care o va duce la pieire şi la muncă.

În aceasta stă toată nevoinţa ei, precum zice înţeleptul şi sfinţitul Teodor cel mai înainte pomenit, şi tot prin aceasta se vede şi se arată că ea a fost zidită de Dumnezeu ca împărat şi stăpân al trupului.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 112)