În afara Crucii nu există mântuire. Nu putem atârna de cer nădejdea noastră fără de ea. E scara noastră spre Împărăție. Poarta prin care intrăm – Jertfă și jertfire deopotrivă – în dragostea lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care nu ne vrea în niciun caz comozi, suficienți, auto-referențiali. Care trăiește cu noi fiecare din muchiile crucii personale. Care rămâne personală. Și se aprinde prin sinceritatea purtării ei ca un rug de taină. În care Dumnezeu contează și ne aduce la Sine prin tot ce înseamnă Harul Său lucrător în inima noastră. 

Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci leagă Golgota și Crucea Mântuitorului de toate colțurile în care locuim și de fiecare din inimile dispuse să trăiască Crucea în fiecare clipă. Pentru că niciodată Crucea nu este o chestiune de moft ori modă. Ea schimbă lumea și o ține de partea lui Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul este cel care ne spune că „după Înviere toate se cer după Cruce”. Altfel spus, Crucea este impregnată în lumea restaurată de Domnul Hristos într-atât încât nimic din ale lumii nu poate exista fără această impregnare, fără imprimarea Crucii în adâncul său. 

Din întreaga Creație numai omul poate refuza Crucea. E viu, veți spune, deci poate gândi. Dar vii sunt toate ființele și toate „ființările” care ne alcătuiesc natura. Omul, gândindu-și gândirea, poate ajunge la concluzia nefericită că nu mai are nevoie de crucea lui Hristos. Textul Duminicii acesteia (Marcu 8, 34-38, 9, 1) ne învață că poți refuza Crucea mântuirii dar mântuirea este posibilă numai prin purtarea crucii personale. Care nu, nu se confundă deloc cu aceea a Mântuitorului. Aceea este Unica. Orice ascundere după greutatea ei nu ne ajută. Ci recunoașterea ei și asumarea prin ea a Crucii noastre ne vindecă de deznădejde, de cumplita anxietate de a fi fără rezerve ai lui Hristos. 

Suntem, prin praznicul acesta, în așteptarea Postului Crăciunului. Cum Biserica își măsoară ritmul „cardiac” liturgic din Cincizecime în Cincizecime sunt convins că Duminica aceasta ne învață cum să creștem pentru a posti sufletele noastre. Fermitatea crucii este dată de verticalitatea ei dar profilul ei de adevăr este acordată de orizontalitatea crucii, de forța prin care ne îmbrățișează și ne schimbă viețile. 

Scriu aceste rânduri departe de Țară, dar cu oamenii Țării alături, românii din Chicago și din Statele Unite reuniți în numele Crucii lui Hristos și al verticalității mărturiei Țării. Am învățat că pentru noi crucea înseamnă curaj și asumare, putere și responsabilizare. Fără cruce, am descoperit împreună, credința noastră nu doar că este zadarnică dar ne zădărnicește nădejdea și ne rănește dragostea! Să fim ai Crucii înseamnă să fim!