Eram în anul 1990, tânăr preot în prima parohie. Trăiam din plin entuziasmul marilor schimbări politice, dar și dificultatea noilor provocări: o avalanșă misionaristă, care considera societatea noastră drept un teren misionar virgin, unde era permis orice. Zilnic apăreau pe stâlpi oferte spirituale, care mai de care mai tentante, sau opreau mașini care împărțeau la marginea șoselei dulciuri, rechizite, dar și „cărți de învățătură”. Într-o astfel de situație, frica preotului de a nu-și pierde turma era de înțeles.

Vine într-o zi la mine mătușa Maria, Dumnezeu să o odihnească, pensionară ce abia mergea din cauza unui reumatism cumplit. Aducea, biata de ea, o plasă plină de cărți care mi le-a dat spunându-mi: „Părințele, vă dau aceste cărți pe care noi, cei de la șosea, le-am primit. Noi nu avem nevoie de ele pentru că nici nu știm să citim prea bine. Și apoi, ce nevoie am avea noi de ele, dacă noi avem pe părintele nostru care ne botează, ne spovedește, ne îngroapă?....”

Într-o secundă, am înțeles esențialul. Cea mai bună misiune a mea, ca preot, nu era să mă lupt cu cei ce răspândeau cărți sau lipeau afișe, ci să am grijă de cei ca mătușa Maria, adică de credincioșii mei, și să nu fac nimic extraordinar, ci doar să le slujesc, să fiu cu ei, să-i ascult, să-i văd, să-i iubesc...

Provocările activităților din Departamentul Pro Vita al Centrului eparhial Iași sunt multe și diverse. Curente de gândire așa-zise noi (de fapt vechi) reconsideră valorile noastre tradiționale și, de multe ori, ne pun în dificultate. Cum să reacționăm în fața teoriei „armoniei de cuplu” care promovează sexualitate într-o formulă de cel puțin trei persoane? Ce facem în fața embrionului cu trei părinți?

Reflexul imediat este să incriminăm ferm derapajele.  E bună și lupta, atâta timp cât rămâne principială, cât nu se transformă în atac la persoană. Pentru oponenții noștri în ale credinței și principiilor, trebuie să avem mereu gândul cel bun. Dar, cea mai bună soluție nu este doar să ne luptăm. Știți cum scurtăm o linie fără să o tăiem, fără nici măcar să o atingem? Trăgând sub ea o linie și mai mare. Evităm astfel ispitadoar de a contesta și de a nu ne mai face lucrarea la care suntem chemați. Trebuie să oferim semenilor noștri, în special tinerilor, programa și programul adecvat pentru o viață normală. Oameniii se duc spre astfel de curente, pentru că noi permitem așa ceva prin ne-lucrarea noastră. Le lipsește modelul și idealul pentru că noi, uneori, nu prea mai suntem modele și nu mai avem idealuri.

Nu sunt, însă, pesimist. Dimpotrivă. Observ mult entuziasm la tineri, la fel cum văd preocupări ale celor mai maturi în a păstra valorile autentice. Chiar în aceste zile, mai precis în perioada 1-7 iunie, s-au desfășurat evenimente extraordinare: conferințe, workshopuri, manifestări artistice stradale, dezbateri, concerte, marșuri, toate dedicate nevoilor copiilor. Activitățile sunt rodul unui parteneriat între Departamentul Pro Vita și Asociația Familia Tradițională, parteneriat ce lansează în societate conceptul Săptămâna pentru Familie, concept aflat la a doua ediție. Dacă anul trecut s-a promovat frumusețea unei Familii tradiționale, ediția prezentă se desfășoară sub titlul Nevoile fundamentale ale copilului.

Rostul enumerărilor de mai sus nu este de a ne lăuda, ci de a arăta că se poate. Și dacă noi, o mână de oameni, ne putem organiza, de ce nu și alții? Nu se poate să nu se poată!, spunea un bun prieten. Pentru că, provocarea timpului este următoarea: dacă nu acum, atunci când, dacă nu aici, atunci unde, dacă nu noi, atunci cine? Cu alte cuvinte, trebuie înțeles că Dumnezeu nu ne cheamă să schimbăm, într-o clipă magică, lumea și pământul sau să facem minuni. Noi avem limite și neputințe. Ne cheamă în schimb ca, pentru schimbarea lumii, pentru împlinirea minunii, să dăm tot ceea ce noi putem da și tot ceea ce noi suntem, cu limitele și neputințele noastre, dar și cu toate darurile pe care El le-a sădit în noi. O mână de oameni aici, o alta în altă parte, una astăzi, alta mâine, vom reuși în final să aducem mai multă bucurie.

PS: Aceste rânduri sunt pentru mine o ocazie de a mulțumi echipei de lucru Pro Vita, dar și echipei partenerilor noștri de la Asociația Familia Tradițională; celor angajați, dar și voluntarilor; celor tineri, dar și celor ce deja sunt pensionari; fraților preoți, dar și colaboratorilor din toate colțurile țării. Dacă sunt aceste rezultate, se datorează binecuvântării de la Dumnezeu și muncii lor.