Pe 21 septembrie 2023, Părintele Marian Timofte, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, a obținut titlul de doctor în Teologie cu o teză intitulată: „Mănăstirea și Epitropia Sfântul Spiridon în perioada 1752-1948. Două veacuri de slujire misionară, filantropică și culturală”. Această lucrare, grație unei munci asidue de cercetare, este un excelent ghid în aprofundarea unui capitol extrem de consistent din istoria noastră – cel al filantropiei medicale născute în ograda Bisericii. De altfel, Părintele profesor Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și îndrumătorul tezei de doctorat, a subliniat, în intervenția sa, „importanța și unicitatea probabil chiar în lume” a acestei Epitropii numite, pe scurt, Spiridonia.

Mai jos, am selectat doar câteva informații care, în sine, sunt grăitoare pentru importanța acestui așezământ fondat în 1752 de ctitorul Ștefan Bosie și care a activat neîntrerupt până la 1948, când a fost desființat de un regim ostil lucrării Bisericii. În timpul comunismului, Biserica „Sfântul Spiridon” a funcționat ca paraclis mitropolitan, neoficial fiind și paraclis al spitalului, o raritate pentru acele vremuri. În 1991, Biserica „Sfântul Spiridon” devine parohie, din 2005 fiind încredințată Părintelui Marian Timofte, ca paroh. 

Spitalul „Sfântul Spiridon” – care funcționează și azi cu această titulatură – a fost primul, dar nu singurul așezământ medical zidit de Epitropia Mănăstirii „Sfântul Spiridon”. Istoria mai consemnează alte 11 spitale și 6 instituții zidite „pentru ocrotirea bătrânilor, orfanilor, infirmilor și a celor suferinzi de boli psihice”, răspândite practic pe „tot teritoriul Moldovei (de la Botoșani până la Galați), inclusiv în stânga Prutului”.

La Spitalul „Sfântul Spiridon” erau tratați gratuit toți cei aflați în suferință, fără nici un fel de discriminare, indiferent de religie, etnie sau alte considerente. Un lucru ce astăzi pare firesc, dar pe vremea aceea era destul de rar întâlnit.

Așa cum a subliniat în luarea de cuvânt de la susținerea tezei de doctorat medicul și profesorul Eugen Târcoveanu, „prima unitate ambulanțieră din țară s-a înființat cu ajutorul acestei Epitropii”, la Iași. Mai mult, spitalul avea o farmacie care dădea medicamente celor săraci, pe principiul numit astăzi „rețete compensate”.

Spitalul „Sfântul Spiridon” a avut și o contribuție esențială „la apariția și dezvoltarea învățământului medical universitar ieșean”, mai ales prin medicii pe care, la începuturi, i-a adus din Occident. Iașul avea, așadar, anvergură europeană încă din acele vremuri.

În fruntea Spiridoniei au fost numeroase personalități, între care aș menționa, în chip deosebit, pe profesorul Gr. T. Popa, al cărui nume îl poartă astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Fără nici un fel de comentariu, vă voi lăsa să lecturați, în final, un pasaj consistent din cuvântul pe care acesta l-a rostit, în calitate de epitrop al Epitropiei, pe 2 martie 1940, în Biserica „Sfântul Spiridon”. 

Vremurile în care trăim s-au înăsprit mult din punct de vedere al sufletului omenesc. În ciuda marilor progrese pe care le-a făcut iscusința omului, de pe urma căreia a ieșit o ușurință de trai nebănuită, calitățile morale au scăzut până la o treaptă vecină cu aceea a sălbăticiei. Plăcerea momentului a ajuns să fie suprema virtute și bunurile sufletului s-au risipit până la istovire. Oamenii vor să trăiască în huzur trupesc și fără înălțare a sufletului. De aceea nu a fost, poate, o epocă mai crudă în trecutul omenirii decât cea de azi. Vărsarea sângelui nu mai sperie pe oameni, cruzimea pare a fi dorită și neomenia nu mai rușinează. Să privim în jurul nostru cu oarecare atenție, să ascultăm faptele vremii noastre și ne vom da seama cât de mult s-a animalizat omul. Popoarele se încaieră, statele fac războaie tăgăduind că le fac; oameni foarte abili și îndrăzneți aruncă moartea de pretutindeni peste spitale, peste biserici, peste copii și oameni bătrâni, fără apărare. Oamenii și-au omorât sufletul și se cred semizei. Dar, până la urmă, ei vor înțelege că sunt totuși făpturi slabe, menite pierii, care nu pot atinge veșnicia decât prin spirit, prin sufletul înălțat către Dumnezeu. Această înălțare se face însă numai prin ceea ce se cheamă faptă bună.

Orice asemănare cu realitatea zilelor noastre este – sau nu? – pur întâmplătoare.