Atitudinea corectă a părinţilor credincioşi faţă de copiii lor poate fi exprimată cu cuvintele psalmistului: „Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele lui împreună” (Ps. 33, 3). Familia, copiii reprezintă o turmă mică, care se încredinţează omului pentru slujirea lui apostolică, pentru propovăduirea lui Hristos. Familia a fost mereu nedespărţită de viaţa Bisericii; fără ea nu poate exista biserica din casă.

Acest apostolat devine cu atât mai necesar în lumea contemporană, supusă procesului de secularizare, şi este greu de realizat în acele ţări unde nu există o delimitare concretă între credincioşi şi necredincioşi. Acest pericol ne pândeşte şi pe noi.

Putem aduce numeroase exemple ale apostolatului în familie, începând cu timpurile apostolice şi până în prezent. Astfel, din cei zece copii ai avocatului Vasile şi ale soţiei sale, Emilia (secolul al IV-lea), trei fii au devenit episcopi: Vasile al Cezareii (cunoscut ca Vasile cel Mare, 1 ianuarie), Grigorie de Nyssa (10 ianuarie), Petru al Sevastiei (9 ianuarie); tot în rândul sfinţilor au fost trecute şi două fiice: Macrina (19 iulie) şi Teosfa (10 ianuarie).

(Pr. prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, 2009, p. 57)