A treia perioadă de criză vine atunci când soţii au ajuns la vârsta de mijloc, copiii s-au făcut mari şi, în multe cazuri, și-au întemeiat deja o familie. Cei doi părinți rămân singuri.

Iată ce spune despre această perioadă delicată Irina Rahimova, psiholog de familie ortodox: „Dacă copiii văd că mama şi tata trăiesc unul pentru celălalt, poţi să nici nu-i educi în mod special: o să iasă din ei oricum oameni buni, familişti buni.

Sigur, e o perioadă foarte complicată. Avem de-a face aici cu sindromul «cuibului pustiu». Soţul şi soţia sunt îngroziţi, fiindcă n-au ajuns să se apropie unul de celălalt, nu au devenit una. Văzându-se înstrăinaţi, vor să se ascundă unul de celălalt, vor să fugă unul de celălalt, ca să nu vadă roadele vieţii comune nereuşite, să scape de enormul sentiment al vinovăţiei reciproce.

De ce înstrăinaţi? Apropiaţi suntem atunci când ne înţelegem unul pe celălalt. Omul apropiat poate înţelege orice, poate ierta orice, pe când aici nu s-a întâmplat asta. Există o prăpastie uriaşă între cei doi, alcătuită din ranchiunile reciproce. Au trăit în agitaţie şi între ei au rămas o mulţime de lucruri nerostite, nelimpezite.

Totuşi, ei nu s-au despărţit: aşadar, a fost ceva care i-a legat. Şi dacă se vor întoarce încă puţin unul spre celălalt le poate veni inspiraţia, şi atunci revin unul la celălalt, la momentul când a început viaţa lor comună. Şi ce a fost la început? Semne de atenţie. Trebuie să se întoarcă la acea fază a relaţiei. Are loc o repetiţie. Este un plus enorm: soţii devin iar tineri. Acesta e încă un prilej de a descoperi unul la celalalt noi laturi. Are loc o nouă interpretare a relaţiei. Există posibilitatea de a atinge ceea ce n-au atins atunci când munceau ca să-şi facă o casă. Au îndeplinit sarcinile de viaţă fundamentale, şi acum are loc o pătrundere mai adâncă a sensului vieţii.”

A treia perioadă de criză poate să coincidă cu aşa-numita „criză a vârstei de mijloc”, când omul, intrând în a doua jumătate a vieţii sale, cade adeseori într-o stare depresivă, din cauză că tinereţea lui a trecut deja, puteri şi timp pentru a-şi realiza planurile nu prea mai are, iar în faţă are bătrâneţea. Se înţelege că toate aceste gânduri sunt de la cel viclean, pentru că fiecare perioadă a vieţii are ceva remarcabil, ce-i este propriu numai ei.

A doua jumătate a vieţii este vremea înţelepciunii, a maturităţii; mulţi oameni, reinterpretându-şi viaţa în mod corect, tocmai în această perioadă se află pe ei înşişi, îşi descoperă o „a doua respiraţie” şi, având deja o mare experienţă de viaţă, îşi realizează pe deplin posibilităţile. La femei, criza relaţiilor familiale poate fi agravată de faptul că în organismul lor încep procese legate de stingerea activităţii reproductive, ele se pot simţi rău, pot cădea cu uşurinţă în iritare, depresie.

Da, sindromul „cuibului pustiu” nu e un lucru simplu – este, într-adevăr, o judecată pe care soţii o fac asupra lor înşişi, o reevaluare a vieţii din trecut: ei trebuie neapărat să înveţe să trăiască şi să se iubească unul pe altul în noile condiţii, să se întoarcă la începutul drumului, când erau numai împreună. Trebuie să ştie să afle sens şi bucurie şi în această perioadă. Viaţa continuă, şi Domnul ne dă timp şi posibilitate să ne iubim şi să fim fericiţi împreună.

Desigur, la depăşirea acestei perioade ajută comunicarea, călătoriile împreună, lucrurile făcute împreună. Adeseori, soţii au devenit deja bunici, au apărut pe lume nepoţii. Este foarte bine să găsească bucurie, un nou sens al vieţii, în ajutarea familiei copiilor care au crescut, în educarea nepoţilor şi în alte treburi. Pentru soţii în etate e foarte important să simtă că sunt la fel de necesari ca înainte copiilor, că le pot dărui dragostea şi sprijinul lor.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 155-157)

Îți mai recomandăm și: Când copiii zboară din cuib