Va lăsa – zice – pe tatăl său şi pe mama sa. Iată, acesta este un exemplu din afară. Dar nu a zis după aceea: şi va locui împreună cu ea, ci se va lipi de ea.

Prin aceasta arată unirea strânsă şi dragostea foarte puternică dintre ei. Şi nici aceasta nu i-a fost deajuns, ci a arătat prin ceea ce urmează că supunerea este de aşa fel, încât cei doi să nu mai fie doi.

Nu a zis să fie un singur duh sau un singur suflet, căci acel lucru este clar şi cu putinţă oricui, ci aşa să fie supunerea ca şi cum sunt un singur trup.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia despre căsătorie. Din comentariul la Efeseni, în vol. Cateheze maritale, p. 101)