În ultimii 20 de ani, am avut destul de puţină literatură destinată fetelor. Condamnăm pe bună dreptate serialele de televiziune latino-americane, dar nu le oferim fetelor modele de romantism de calitate.

Acelaşi lucru îl putem spune şi despre literatura bulevardieră – foarte populară astăzi printre adolescente – tradusă în grabă din engleză sau pregătită rapid de autorii autohtoni. Mai mult decât atât, ea denaturează gustul literar, atât de puţin dezvoltat la copiii de azi. Consumând astfel de prostii literare, fetele se aleg cu nişte cunoştinţe absolut nefolositoare pentru vârsta lor, învaţă „arta seducţiei”, însuşesc viziuni şi obiective care, de obicei, nu duc la bine.

În aceste cărţi, romantismul este asociat foarte des cu sexul. Folosindu-se de faptul că adolescentele, ca şi acum o sută de ani, visează la dragoste, autorii fac o mişcare subtilă: în locul dragostei platonice, înălţătoare, le orientează pe tinerele cititoare spre altceva, spre ceea ce, cu o sinceritate maximă, se evidenţiază în revistele pentru adolescenţi, cu titluri de tipul „Oare la 13 ani eşti încă virgină?”. În cărţi, acest lucru poate fi puţin camuflat, dar sensul rămâne neschimbat.

Cea mai mare parte a literaturii bulevardiere pentru adolescente suscită senzualitatea, induce gândul despre permisivitatea şi chiar necesitatea relaţiilor intime în adolescenţă şi aduce, în calitate de etalon, chipul eroinei impetuoase, pline de încredere în sine, nerăbdătoare, care nu se jenează să se „încurce” cu băieţii (această atitudine se numeşte „a-şi atinge scopul”), care deseori se comportă ca o prostituată desăvârşită, punând mai presus de orice plăcerea proprie, încălcând normele morale „învechite”, pe care le consideră nişte prejudecăţi prosteşti, de neînţeles. Cu toate acestea, totul este descris astfel încât să le trezească fetelor compătimirea şi admiraţia faţă de eroină: e prezentată ca fiind deşteaptă, curajoasă, independentă, norocoasă. La sfârşitul cărţii o aşteaptă de obicei reuşita.

Şi adolescentele seduse încep să imite eroinele preferate, fără să se gândească la faptul că nimeresc într-o capcană. Jocul pe un teren străin este periculos. Renunţând la trăsăturile feminine fireşti – modestia, blândeţea, grija, capacitatea de a răbda şi de a compătimi –, domnişoarele renunţă, fără să bănuiască, la natura lor, trec în altă categorie. Nu, nu în categoria bărbaţilor – acest lucru oricum este imposibil. Oricât şi-ar picta antilopa dungi pe spate, ea nu se va preface în tigru, dar poate să ajungă de râsul lumii în lumea animalelor.

La fel e şi cu adolescentele „avansate”. Iniţial, ele consideră că au găsit libertatea şi independenţa, că toată lumea stă la picioarele lor, toţi sunt gata să le curteze, toţi înnebunesc după ele. Dar la scurt timp se vădeşte că băieţii se uită la ele ca la nişte lucruri, obiecte de consum. (...)

Iată de ce i-aş sfătui pe părinţii care se gândesc serios la viitorul fiicei lor să acorde o atenţie deosebită tocmai educaţiei romantice a fetelor. Nu vă fie teamă că aceasta intră în contradicţie cu viaţa, care, desigur, este mai dură decât în romanele Charlottei Brontë. Romantismul căleşte sufletul într-un mod surprinzător, mai mult chiar, el corespunde naturii feminine. Nu limitaţi literatura – desigur, modelele ei clasice, de calitate. Povestiţi-le fetelor despre rudele şi prietenele dumneavoastră, pe care le consideraţi modele demne de imitat.

Amintiţi-vă de istoria noastră şi de cea străină – sunt nu puţine exemple de bunătate, curăţenie, dăruire, caritate feminină.

Puneţi mai des fetiţa în situaţia în care trebuie să aibă grijă de cineva. Şi, desigur, remarcaţi aceasta ca un mare merit. Recunoaşterea meritelor constituie un stimul enorm pentru copil, dar, din păcate, mulţi părinţi o desconsideră în prezent.

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de Pr. Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 228-230)