Femeia nu este atotprezentă; nu este potrivită pentru orice profesie, pentru orice loc, pentru orice post. Ea este întotdeauna potrivită acolo unde poate, unde are dreptul şi unde trebuie să rămână femeie. Asta înseamnă că tehnic şi mecanic ea e în stare de mult mai mult decât e în stare organic şi spiritual.

Tot ce deformează în ea esenţa florii, copilului, îngerului păzitor, tot ce îi răpeşte darul de a fi izvor al dragostei şi maternităţii este mincinos. Tot ce o nivelează, o face neînsufleţită, lipsită de feminitate, cinică, tot ce este dur, sec, indiferent, tot ce este lipsit de fond, tot ce este lipsit de tradiţii, tot ce este din calcul, mecanic este împotriva naturii ei şi este periculos şi vătămător pentru duhul poporului.

Femeia nu este „preferata tuturor”, nu este sclavă, nu este cochetă, nu este o făptură menită plăcerilor; nu este un obiect sexual, nu e aspirator. Ea este din naştere egală cu bărbatul, însă nu la fel cu el în planul caracteristicilor; ea este demnă de el, însă ca personalitate nu posedă puterea lui.

Ea poate înflori şi în singurătate, dar asta nu o face asemenea cu bărbatul; poate rămâne absolut autonomă fiind tovarăşă de viaţă a bărbatului – dar doamnă ea poate să devină doar devenind soţie. Tot ce depersonalizează, înjoseşte, depreciază femeia – de la harem, până la prostituţie, de la fiinţa sterilă, închisă în sectarismul său, până la căsătoria colectivă – subminează bazele ei sănătoase, lipseşte de aer sfera ei cerească. (Ivan Ilin)

(Viața de familie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2009, pp. 50-51)