Părinte, cum se poate înfrunta invidia care apare de obicei la fraţii cei mai mari, faţă de cei mai mici?

Invidia este o patimă. Însă atunci când copilaşul este de trei ani, iar mama lui îl alăptează pe frăţiorul lui nou-născut, este oarecum îndreptăţit să-l invidieze, deoarece cu puţin timp mai înainte el era alăptat. Îl vede pe frăţiorul lui în braţele mamei sale şi spune: „Până ieri, mama m-a avut în braţe, iar acum m-a dat deoparte”. Dar dacă are bunică, are cine să-l mângâie. Când însă copilul ajunge pe la vârsta de patru ani, trebuie să invidieze mai puţin. Iar când ajunge la şase ani, mama lui trebuie să-i spună: „Acum eşti ditamai flăcăul! Care mamă mai poartă în braţe un copil atât de mare?”.

Dacă mama îl va ajuta pe copil să înfrunte astfel situaţiile, atunci el va solicita atenția specială a mamei lui numai atunci când va exista un motiv. Dar a o ţine pe mama lui mereu de fustă este un lucru bolnăvicios. 

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 109-110)