Putem „vaccina” copiii împotriva păcatelor?

Creşterea copiilor

Putem „vaccina” copiii împotriva păcatelor?

Trebuie să înţelegem un fapt amar: copiii noştri vorbesc deja pe altă limbă, ei au primit deja ideologia noii ere la un nivel subconştient, însă adesea foarte adânc. Cum aşa? Foarte simplu: din mediul înconjurător, din permanenta reclamă agresivă de pe stradă, de la televizor, din mijloacele de transport în comun, care e construită pe principiul hipnozei; din permanenta vulgaritate care se vede peste tot.

Adeseori suntem nedumeriţi, nepricepând motivele pentru care copii şi adolescenţi din familii creştine, care sunt învăţaţi din copilărie să se roage, care se împărtăşesc des, sunt aproape total lipsiţi de „imunitate duhovnicească”, „muşcă” imediat din momelile păcatului, sunt slabi în faţa influenţelor dăunătoare. Noi ne străduim să-i ferim de tovărăşiile rele, de televizor, de discuţiile şi imaginile murdare, de muzica vulgară şi de pseudocultură, însă, în mod paradoxal, tocmai acestea îi atrag şi au asupra lor o înrâurire deosebit de ucigătoare: ei creează impresia unor plante de seră, ce pier la cel mai mic ger, şi într-o anumită măsură aşa şi este.

Care este însă vaccinul, cum să-i imunizăm? Mai întâi de toate, trebuie să înţelegem un fapt amar: copiii noştri vorbesc deja pe altă limbă, ei au primit deja ideologia noii ere la un nivel subconştient, însă adesea foarte adânc. Cum aşa? Foarte simplu: din aer – da, da, din aer, din mediul înconjurător –, din permanenta reclamă agresivă de pe stradă, de la televizor, din mijloacele de transport în comun, care e construită pe principiul hipnozei; din permanenta vulgaritate care se vede peste tot, de la ganguri până la apartamentul de alături, din revistele porno ce se găsesc la chioşcurile de ziare. Da, fiindcă acesta este aerul pe care îl respirăm.

Noi îi învăţăm pe copii să se roage, îi ducem la biserică, îi creştem în Legea lui Dumnezeu. Totul este corect, dar... Lumea Legii lui Dumnezeu este o lume a nevoinţei, o lume a efortului duhovnicesc, o lume a răstignirii împreună cu Hristos. Ea nu se oferă oricum, nu poate fi primită pur şi simplu, alături de celelalte valori sau interese ale sufletului. Ea este o comoară pentru care trebuie neapărat să „vinzi” tot ceea ce ai.

Aşa se întâmpla şi cu cei care se întorceau la Hristos în perioada sovietică. Oamenii însetaţi de Dreptate se lepădau de nedreptate; cei ce căutau Dragostea tăiau curvia şi pofta; cei ce doreau Libertatea adevărată – libertatea în Hristos – puteau să meargă vitejeşte la nevoinţă şi să rabde prigoane, dar pe atunci lumea era încă alta. Existau deja concepţii de genul „amorului liber”, dar ele revoltau opinia publică, şi sodomia provoca o repulsie generală. Drepturile şi libertăţile cetăţeanului erau încălcate, dar existau oameni care se luptau pentru ele cu bărbăţie şi în mod dezinteresat, adeseori riscându-şi libertatea şi viaţa, fără să primească vreun onorariu. (Preot Alexie Uminski)

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor şi psihologilor ortodocşi, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2013, pp. 52-54)