Zestrea spirituală a copilului – bucurie sau motiv de întristare?

Copilul vine pe lume cu zestrea pe care o sădeşti tu, cu starea pe care o ai în timpul sarcinii, cu atitudinea pe care o ai ca soţ, apoi vine cu zestre de la bunicii lui, adică respectiv părinţii voştri şi chiar de la străbunicii lui, respectiv bunicii voştri. 

Copilul trebuie să fie conceput cu vreo sută de ani înainte să fie conceput, dar aceasta înseamnă multă educaţie din familie şi este o altă problemă. Copilul vine pe lume cu zestrea pe care o sădeşti tu, cu starea pe care o ai în timpul sarcinii, cu atitudinea pe care o ai ca soţ, apoi vine cu zestre de la bunicii lui, adică respectiv părinţii voştri şi chiar de la străbunicii lui, respectiv bunicii voştri. De aceea, poporul nostru, în înţelepciunea lui, zice: „Vrei să te însori? Du-te şi vezi bunica”. Nu părinţii, ci bunicii, asta este foarte important.

O să zicem: „Şi ce vină am eu, că părinţii şi bunicii au fost aiurea?”. Nu ai nicio vină, dar ai putere pentru a face schimbare în familie. Botezul a anulat, Liturghia a întreţinut, Spovedania a curăţat iarăşi, însă zestrea a rămas, depinde de tine cum anihilezi zestrea. Dacă zestrea materială pe care o primim aceasta este, ce facem? Ori înlocuim zestrea, ori o acceptăm aşa cum este, ori o ameliorăm în vreun fel. Aşa şi zestrea cealaltă, spirituală, cu care venim.

(Pr. Nicolae Tănase, Soţ ideal, soţie ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 97-98) 

Ultimele din categorie