Părinte, ne-aţi spus odată că omul creşte şi se maturizează prin dragoste.

Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-l iubească mai mult decât pe sine. Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească.

Câte mame nu vin şi mă roagă cu lacrimi: „Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu!". Ce agonie au, sărmanele! Însă puțini tați îmi spun: „Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greşit!". Chiar şi astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, îşi împingea copiii – opt avea – şi îi punea în şir, ca să ia toți binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut uşor lucrul acesta. 

Şi Rusia tot prin mame a fost salvată. Îmbrăţişarea tatălui este seacă atunci când nu are harul lui Dumnezeu. În timp ce sânul mamei, chiar şi atunci când nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 83-85)