Adaptarea la ritmul actual şi sentimentul că eşti o femeie a timpurilor noastre presupune uneori ajustări ale propriei personalităţi. Creşterea gradului de activism, viteza şi promptitudinea în reacţii, ocuparea unui număr din ce în ce mai mare de roluri în societate duce, la unele femei, pe lângă împlinirea şi dezvoltarea unor aspecte ale personalităţii, la negarea, inhibarea, înăbuşirea feminităţii. Nu de puţine ori vedem femei care, prin îmbrăcăminte şi atitudine, degajă un aer dinamic, sport, dar cu tentă masculinizată.

La cealaltă extremă întâlnim adolescente şi tinere care îşi accentuează, în mod aproape ostentativ, doar sexualitatea. De multe ori acestea au primit sau au receptat mesajul că doar aşa pot atrage atenţia şi pot obţine admiraţia şi aprecierea pe care şi le doresc. Din păcate mesajul pe care îl transmit astfel este denaturat şi le pune de multe ori pe acestea în situaţii de vulnerabilitate. Nu de puţine ori genul de admiraţie şi de atenţie pe care îl primesc se reduce la cel exterior, superficial, rezervorul lor interior de iubire rămânând în continuare gol. Tipul de interacţiuni în care intră şi suferinţele resimţite astfel duc doar la accentuarea convingerilor de tipul „toţi bărbaţii sunt la fel”, „nimeni nu mă iubeşte aşa cum sunt”, „nu pot avea încredere în nimeni”.

Banii nu cumpără calitate pentru suflet

Un rol important în acest aspect îl are educaţia primită din familie, aspectele pentru care fiica, viitoarea adolescentă, este valorizată. Într-o familie cu frică de Dumnezeu, îmbrăcămintea decentă va fi promovată încă din copilărie. Apostolul spune „Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ.” (1 Timotei 2, 9) Dar există situaţii, nu puţine, când aceste aspecte scapă de sub control. De multe ori, pentru părinţii care se simt vinovaţi că nu petrec suficient timp cu fiica, nu au suficientă disponibilitate pentru aceasta, e mult mai simplu să cedeze nediscriminativ cererilor, în special celor de ordin material, ale acesteia. Deşi pe moment pare o soluţie bună, o modalitate a părinţilor de a-şi exprima iubirea, în timp se dovedeşte a fi neinspirată. Educaţia, discuţiile părinte-fiică, timpul disponibil pe care i-l acordă părintele transmite de multe ori pentru aceasta din urmă mesajul că este iubită, că i se acordă atenţie în mod necondiţionat şi toate acestea nu pot fi înlocuite cu bani. Mesajul de încredere de la părinţi o va ajuta pe viitor să îşi clădească încrederea în sine şi să se aprecieze pe ea însăşi, nu doar prin aspecte de ordin exterior – vestimentaţie, accesorii – ci şi pentru calităţi interioare, sufleteşti.

Vom arăta în continuare câteva posibile situaţii pe care părinţii le pot gestiona corespunzător, cu înţelepciune, în relaţia cu fiica lor.

Până la o anumită vârstă, respectiv cea a majoratului şi a câştigării independenţei de ordin material, părinţii sunt încă responsabili de alegerile făcute de fiicele lor, putând avea o influenţă pozitivă asupra acestora. Este incontestabil faptul că, mai ales la vârsta adolescenţei, presiunea grupului, mai ales în termeni de modă, de „ce se poartă şi ce nu se poartă” este mare. Ceea ce poate face un părinte în acest context, este să îşi înveţe fiica să conducă, nu să fie condusă, să influenţeze pe alţii în loc să se lase influenţată, să aibă un sistem de valori stabile, în locul unor valori care se schimbă odată cu sezonul toamnă-iarnă. Ce mai poate face părintele e să atragă atenţia asupra aspectelor pe care le consideră pozitive, de urmat, la persoanele care au valoare de model pentru fata lor. Astfel, îi vor arăta că o artistă este îmbrăcată decent, chiar dacă e artistă, o alta are părul prins, o alta este nemachiată. Pentru a putea oferi astfel de îndrumări, e nevoie de efort din partea părinţilor, de comunicare cu copilul, pentru a vedea care sunt preferinţele lui, de a încerca să-l înţeleagă, nu să-l condamne la modul general ori să condamne aprioric orice simpatie faţă de staruri, atitudine care nu face decât să mărească o distanţă care e posibil să intervină între ei la această vârstă. Chiar dacă nu le apreciaţi întotdeauna alegerile, încercarea de a vă coborî şi de a le vorbi de la nivelul la care sunt ei poate fi un start bun.

Premisele decenţei se seamănă din copilărie

De asemenea, este în cea mai mare parte rolul părinţilor să modeleze o atitudine responsabilă faţă de bani, de modul în care aceştia sunt cheltuiţi, precum şi de faptul că aceştia nu reprezintă valoarea supremă. Este fără îndoială o misiune dificilă, mai ales când presiunile societăţii acţionează în sens invers – stimularea artificială a dorinţei de a deţine lucruri de care de multe ori nu avem nevoie şi a dorinţei de a ieşi în evidenţă prin imagine, vestimentaţie. Dacă în calitate de părinte vom încerca să contracarăm aceste tendinţe abia când copilul ajunge la vârsta adolescenţei, va fi aproape imposibil. De aceea, dacă de la vârsta copilăriei şi a preadolescenţei părinţii se îngrijesc de nevoile de bază ale copilului, referitoare la îmbrăcăminte, iar în ceea ce priveşte eventualele dorinţe – de exemplu aceea de a avea o haină la modă – să îl deprindă pe acesta să economisească, din sumele primite periodic de la părinţi, acesta va avea o altă perspectivă asupra cheltuirii banilor. Implicat fiind în mod treptat, în limitele vârstei, în anumite decizii financiare ale familiei – spre exemplu planificarea şi economisirea banilor pentru o ieşire cu părinţii în oraş – copilul va deveni mai responsabil şi mai cumpătat şi când va veni vorba de propriile cumpărături.