Jocul copiilor – modalitate de comunicare și conectare cu părinții

A asculta pe cineva cu adevărat înseamnă să fii capabil să renunţi, pentru perioada respectivă, la gândurile şi preocupările tale de moment şi să îi acorzi toată atenţia ta. Înseamnă să îl asculţi până la capăt, fără a fi preocupat de ceea ce îi vei răspunde, de sfaturile pe care i le vei da sau de cum ai fi reacţionat tu în situaţia respectivă.

Deşi pare relativ simplu, în realitate este foarte dificil să facem această jertfă pentru aproapele nostru, fiindu-ne uneori aproape imposibil să ne rupem de preocupările şi grijile anterioare, să nu fim distraşi de ceea ce se întâmplă la doi metri distanţă faţă de noi sau pur şi simplu să nu răspundem, în acest interval, la telefonul mobil.

Multitudinea de stimuli ai vieţii cotidiene au condus la structurarea noastră interioară, bazată în special pe a reacţiona – „a fi pe fază”, „a fi în pas cu evenimentele”, „a te integra în secolul vitezei”. Acest aspect ne poate determina ca şi atunci când avem câteva minute de linişte să nu ne găsim în realitate liniştea, fiind în continuare tributari ritmului alert. De multe ori, în interacţiunile cu cei din jur, încercăm să mimăm atenţia şi concentarea, dându-i partenerului de discuţie senzaţia că este ascultat. Deşi pare superioară situaţiei în care suntem vizibili distraşi, această ascultare aparentă şi în esenţă falsă nu împlineşte nevoia aproapelui nostru. Şi iată cum, în acest mod, relaţiile noastre cu cei din jur, chiar şi cu cei apropiaţi, se pot menţine la un nivel superficial. Aceasta cu atât mai mult cu cât ascultarea adevărată înseamnă nu doar înregistrarea cuvintelor rostite de celălalt, ci şi perceperea sensului pe care acesta îl transmite, precum şi a sentimentelor, stărilor care îl animă în momentul convorbirii.

Marea înţelepciune vine „din gura copiilor”

O activitate ce necesită foarte multă atenţie este ascultarea copiilor. Petrecând timp cu copilul, veţi putea exersa această sarcină care vă revine ca părinţi. Psihoterapeutul Scott Peck spune despre aceasta, în cartea „Drumul către tine însuţi”: „Fără motivaţia dată de iubire, un părinte nu şi-ar putea asculta copilul. Dar de ce atâta muncă? De ce să depui atâta efort pentru a te concentra total asupra vorbăriei plictisitoare a unui copil de şase ani? În primul rând, dorinţa dvs. de a face acest efort este cea mai clară dovadă a respectului faţă de copilul dvs. Dacă îi oferiţi copilului acelaşi respect pe care îl oferiţi unui mare conferenţiar, atunci copilul se va vedea apreciat şi se va simţi important. Nu există o cale mai bună şi, în ultimă instanţă, nu există o altă cale de a-i arăta copilului cât este de apreciat, decât aceea de a-i acorda importanţă. În al doilea rând, cu cât copiii se simt mai apreciaţi, cu atât vor începe să spună lucruri importante; ei se vor ridica la nivelul aşteptărilor dvs. În al treilea rând, cu cât vă ascultaţi mai mult copilul, cu atât veţi realiza că printre întreruperi, bâlbâieli şi vorbele aparent inocente, copilul are într-adevăr ceva important de spus. Dictonul care spune că marea înţelepciune vine din gura copiilor este recunoscut ca un fapt cert de către cei care într-adevăr îi ascultă pe copii. Ascultaţi-vă copilul cât trebuie şi veţi ajunge să înţelegeţi că este o persoană extraordinară. Cu cât mai mult vă veţi da seama cât de extraordinar este copilului dvs., cu atât veţi fi mai dispuşi să îl ascultaţi şi veţi avea mai multe de învăţat. În al patrulea rând, cu cât ştiţi mai multe despre copilul dvs., cu atât veţi putea să-l învăţaţi mai multe. În final, cu cât copiii ştiu că sunt apreciaţi, că sunt consideraţi nişte oameni extraordinari, cu atât ei vor dori să vă asculte şi să vă acorde aceeaşi stimă. Şi cu cât educaţia, bazată pe cunoaşterea copiilor, este mai potrivită, cu atât copiii vor fi mai dornici să înveţe de la dvs. Cu cât vor învăţa mai multe, cu atât vor deveni mai extraordinari…”

Intraţi în joc!

Dacă în cazul interacţiunii dintre adulţi comunicarea prin intermediul mesajelor verbale ocupă un rol important, în cazul comunicării dintre copii, precum şi a celei dintre copii şi adulţi jocul ocupă locul de bază.

Astfel, ceea ce noi transmitem prin cuvinte, tonalitatea vocii, intonaţie, mimica feţei, un copil va transmite cu mai multă uşurinţă prin intermediul jocului. Uneori, pentru a vă cunoaşte mai bine copilul, a-i afla preocupările, fricile, interesele, mai bine decât să îl întrebaţi, vă puteţi pur şi simplu juca împreună cu el, fiind atenţi la mesajele pe care le transmite liber, în mod spontan, în timpul jocului. Ca adulţi, ar putea presupune un efort mare să încercăm să ne coborâm la nivelul unui copil şi să înţelegem că pentru el coada de mătură reprezintă cu adevărat, în timpul jocului, calul pe care aleargă, păpuşile frumos aranjate sunt grupul de prietene adunate la un ceai, pe care fetiţa le serveşte cu multă seriozitate şi implicare. În loc să încercaţi să explicaţi copilului că aceste lucruri nu sunt adevărate, că nu este „realist“ să toarne apă păpuşilor în ceşcuţe de plastic şi să spună că stă la un ceai cu prietenele, sau să transmiteţi mesajul că e ruşine să se joace la vârsta asta cu păpuşile, mai bine intraţi în joc. Puteţi să petreceţi astfel timp de calitate împreună cu copilul şi să îi oferiţi astfel unul dintre cele mai preţioase cadouri – atenţia dumneavoastră – de care îşi va aminti peste ani.

Dacă la început acordaţi atenţie acestui joc doar pentru faptul că fiul sau fiica le consideră importante, veţi putea ajunge ulterior să descoperiţi că aceste activităţi rezonează şi cu o parte din sufletul dumneavoastră, respectiv cu eul copil. Această parte a personalităţii, care există în  fiecare dintre noi, dar care este posibil să fi fost reprimată, rănită, ascunsă sau negată pe parcursul procesului de maturizare, înmagazinează o mare parte din energia, bucuria şi spontaneitatea atât de necesare pentru a vă simţi întregi. Jocul alături de copil vă poate oferi şi dumneavoastră ocazia de a vă redescoperi şi de a scoate la suprafaţă eul copil, prilej cu care veţi trăi o bucurie pe care o credeaţi pierdută. De asemenea, prin joc, aveţi posibilitatea să modelaţi la copil abilităţi, deprinderi, maniere, care îi vor fi utile peste ani.  În plus, interacţiunea dintre părinte şi copil reprezintă un model pe care acesta din urmă îl interiorizează şi îl pune în practică, uneori fără a fi conştient în totalitate, în relaţia cu proprii copii.

De la același autor

Ultimele din categorie